Paul Secrieru, condus pe ultimul drum. Cortegiul funerar a oprit în faţa Prefecturii

inmormantare Paul SecrieruFostul subprefect Paul Secrieru, care a murit vineri într-un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Huţani, a fost condus, luni la amiază, pe ultimul drum.

Cortegiul funerar, format din zeci de maşini, care a plecat de la locuinţa sa spre Biserica Sfinţii Petru şi Pavel de la Gară a oprit pentru cinci minute în faţa Instituţiei Prefectului.

Paul Secrieru a fost văzut pentru ultima dată de foştii săi colegi, care au ieşit în stradă alături de actualul prefect Adrian Constantinescu sau subprefect Sebastian Tocariu. De la acest moment  nu au lipsit nici administratorul public al Primăriei, Adriana Zăiceanu, viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi alţi lucrători ai Primăriei.

Maşina mortuară a fost deschisă, la capul fostului subprefect aflându-se soţia, mama şi sora sa, dar şi naşul său de cununie, Cristian Roman. Un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Lucian Leonte, a oficiat o slujbă religioasă.  

La sfârşit, zecile de maşini aflate în coloană au claxonat îndelung şi au plecat spre Biserica Petru şi Pavel. Pe traseul parcurs de coloana mortuară circulaţia a fost întreruptă.

Fostul subprefect Paul Secrieru, mort într-un accident la Huţani

One thought on “Paul Secrieru, condus pe ultimul drum. Cortegiul funerar a oprit în faţa Prefecturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *