Ani grei de închisoare pentru tânărul care şi-a ucis iubita dându-i foc. Vezi ce daune trebuie să plătească!

criminal Catalin AndroniceseiTânărul de 23 de ani din comuna Hilişeu Horia, care şi-a ucis prietena dându-i foc, a fost condamnat, marţi, de judecătorii Tribunalului Botoşani pentru omor deosebit de grav.

Cătălin Vasile Andronicese, din satul Corjăuţi, a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare. Pe lângă pedeapsa cu închisoare, acesta a fost obligat la plata unor daune morale de 100.000 de lei către familia victimeşi şi 30.000 de lei daune materiale.

Fapta s-a petrecut în primărvara acestui an. În noaptea de 20 spre 21 aprilie 2013, tânărul a obligat fata, Niculina Bacinschi în vârstă de 17 ani, să meargă la locuinţa sa, unde a ţinut-o toată noaptea, împotriva voinţei acesteia, într-o cameră a cărei uşă a încuiat-o cu cheia.

O săptămână mai târziu, pe 29 aprilie, acesta a înjunghiat-o pe Niculina Bacinschi de mai multe ori cu un cuţit în zona inimii şi a toracelui, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Totul s-a întâmplat în staţia de autobuz din localitate, imediat ce fata, care se întorcea de la şcoală, a coborât din mijlocul de transport.

Şocant! O adolescentă a murit după ce a fost stropită cu benzină şi incendiată

Zeci de mesaje de condoleanţe pe Facebook pentru eleva ucisă de fostul său iubit

Eleva ucisă de fostul iubit, condusă pe ultimul drum de sute de oameni. FOTO

Gelozia l-a băgat după gratii! Tânărul care şi-a înjunghiat fosta iubită, arestat pentru 29 de zile

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *