Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au finalizat ancheta în cazul familiei Amişculesei, implicată în afaceri ilegale cu alcool. Procurorii au dispus, marţi, trimiterea în judecată a lui Dumitru Amişculesei, a fiilor acestuia, Andrei şi Marius Amişculesei, a fostului jurist al firmelor lui Amişculesei, Florin Cimpoi, a contabilei Carmen Lenuş Mărgineanu, dar şi a asociatei unice de la societatea Daryany Firacos, Raluca Gorbănescu, acuzaţi de evaziune fiscală, producerea şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, spălarea banilor şi asocierea în vederea comiterii de infracţiuni.
De asemenea, în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Mitică Vieriu, Vasile Arbore, Ioan Pavel şi Marin Păduraru, persoanele care asigurau aprovizionarea cu alcool de la Baia Mare şi distribuirea băuturilor.
Procurorii au trimis în judecată şi trei firme. Este vorba Sandokan SRL Răchiţi, Fishmar Boys şi Daryany Firacos, implicate în afacerile ilegale cu alcool.
„S-a reţinut că în perioada septembrie 2010- ianuarie 2011, inculpaţii, persoane fizice şi juridice, în calitate de autori sau complici, au desfăşurat activităţi privind aprovizionarea cantităţii de 104.000 litri de alcool etilic disimulat în produsul Dilusol 91 grade tărie alcoolică de la o firmă din Baia Mare, dar şi producerea şi comercializarea în sistemul en-gros şi en-detail a cantităţii totale de 444.426 litri rom şi vodcă de 21 de grade cu încălcarea legislaţiei fiscale”, a afirmat procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Procurorii au stabilit că prejudiciul creat de familia Amişculesei şi asociaţii săi este de 4,24 milioane lei (echivalentul a 996.767 euro).
Comunicat de presa al Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani despre dosarul Amisculesei
Dumitru Amisculesei si doi dintre fii sai au primit mandate de arestare pentru 29 de zile
Descinderi ale politistilor si procurorilor in cazul unor presupusi contrabandisti cu alcool