Una dintre femeile care au fost implicate, miercuri dimineaţă, în accidentul produs în apropierea localităţii Orăşeni Deal a fost transferată, cu un elicopter SMUD la Iaşi.
Ana Andrei, de 68 de ani din localitatea Dolheşti judeţul Suceava, a fost diagnosticată cu un traumatism toracic şi unu de coloană, iar după ce medicii botoşăneni i-au acordat primul ajutor au solicitat intervenţia ambulanţei aeriene. Soţul ei, Vasile Andrei, este în comă şi este conectat la aparate.
În urma accidentului Mihai Ştirbu a decedat, iar soţia sa Elena se află internată în spital.