Sindicatul Independent al Artiştilor Instrumentişti din Orchestra Simfonică Botoşani şi-a exprimat solidaritate, printr-o scrisoare deschisă adresată Consiliului Local, Primăriei şi opiniei publice, cu primarul Ovidiu Portariuc după înlocuirea din funcţie a lui Mihai Sârbu. Potrivit sindicatului, primarul nu a făcut altceva decât să dea curs unor sesizări emise de artiştii instrumentişti de la Filarmonica Botoşani la începutul lunii decembrie 2012, iniţiind o serie de verificări la instituţie şi încercând să dezamorseze o stare conflictuală care , în timp a degenerat, atingând punctul culminant când Mihai Sârbu a intervenit cu Poliţia Locală Botoşani împotriva propriilor salariaţi (preferând colaboratorii externi) deşi una din principalele obligaţii ale unui manager este de păstra un climat de lucru corespunzător şi de a detensiona stările conflictuale așa cum prevede Codul Muncii, se menţionează în scrisoarea deschisă.
„Nu se poate vorbi de o întreţinere a conflictului de către domnul primar atâta timp cât toate deciziile au fost supuse votului membrilor Consiliului Local Botoşani.
Cât priveşte demisia domnului Sîrbu Mihai aceasta a fost cerută iniţial de majoritatea covârşitoare a membrilor orchestrei simfonice tocmai pentru a se evita situaţiile care au fost create ulterior„, se spune în scrisoare.
Vezi continul integral al scrisorii Sindicatul Independent al Artiştilor Instrumentişti din Orchestra Simfonică Botoşani: scrisoare deschisa sindicat filarmonica
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Mult iubite D-le fost manajer al Filarmonicii Botosani, Subsemnatul Armistitiu Vasile din Cotusca va rog respectuos sa acceptati pacea propusa atat de Primarul municipiului Botosani cat si de membrii orchestrei pentru 3 luni de zile. Aceasta va va reda linistea necesara pregatirii noului proiect pentru concursul de manajer ce se anunta foarte interesant.Daca prin reducere la absurd nu veti reusi din cauza de ,,bete in roate ,,puse aiurea noi va pastram un post bine remunerat la Casa de cultura a comunei noastre precum si o catedra de corn la scoala din sat. Sa aveti numai bucurii si realizari remarcabile in anul ce tocmai a inceput .Turnee in strainatate pot fi posibile daca veti primi un autocar de la sustinatorul dvs. principal, firma de transport GVR& com. Va stimam si va iubim , Armistitiu Vasile fost combatant la Cotu Donului.