Numărul familiilor care au semnat petiţia prin care cer autorităţilor locale să nu autorizeze construcţia unui bloc cu patru nivele pe Bulevardul Mihai Eminescu este în creştere.
Lista familiilor care se opun unei astfel de construcţii într-o zonă de case cuprinde 35 de nume. Este vorba de proprietari de locuinţe de pe Bulevardul Mihai Eminescu şi strada Petru Rareş.
Iniţial, numărul protestatarilor era de 15, însă vecinii s-au alăturat demersurile.
Semnăturile vor fi înaintate Primăriei, pentru a face opoziţie demersului de autorizare a construcţiei de pe Bulevardul Mihai Eminescu 123.
„Ne pare rău că suntem într-o astfel de situaţie, dar nu se poate ca într-o zonă de case, cu o anumită arhitectură, să fie ridicate blocuri. Este cu atât mai regretabil cu cât reprezentanţii firmei Semnal au făcut presiuni asupra unor oameni să îşi retragă semnăturile„, a declarat unul dintre semnatarii listei.
Societatea Semnal intenţionează să dezvolte un ansamblu de locuinţe colective cu trei etaje plus demisol, într-o zonă de case.
“Bulevardul Mihai Eminescu fiind zonă de case individuale cu maxim D+P+1+M, este afectată negativ sub aspect architectural zonal şi al asigurarii vieţii intime a familiilor cetăţenilor ce locuiesc în apropierea construcţiei de locuinţe colective facută de S.C. SEMNAL S.R.L. la adresa Bulevardul Mihai Eminescu 123″, se arată în petiţia adresată Primăriei.
Proteste faţă de un bloc pe care vrea să îl construiască firma Semnal