Primarul de Mitoc: Dacă nu se face rectificare de buget, închidem Primăria

Primarii comunelor din judeţ au ţinut să tragă încă o dată un semnal de alarmă cu privire la epuizarea fondurilor pentru cheltuielile salariale. Primarul comunei Mitoc, Vasile Capotă, a declarat că la primăria pe care o conduce mai sunt fonduri pentru salarii doar pe luna aceasta. El a ţinut să precizeze că 50 de primării din judeţ, din cele 78, rămân fără fonduri pentru salarii.

Eu, pentru Primăria Mitoc, mai am bani pentru personalul Primăriei numai pentru luna iunie. Dacă nu se face rectificare, am discutat cu colegii, mai lucrăm o lună şi aşteptăm banii, dar a doua lună închidem Primăria. Situaţia aceasta nu este numai la nivelul comunelor din judeţul Botoşani, ci la nivel naţional„, a precizat Capotă.

Primarii aşteaptă rectificarea bugetară care s-a anunţat pentru luna iulie. Capotă a sfătuit primarii să facă adrese către Ministerul Finanţelor, respectiv al Internelor, în care să arate unde au probleme cu banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *