Un tânăr a ajuns cu maşina pe scuarul de pe strada Onicescu după ce a fost urmărit de poliţişti

Un tânăr de 25 de ani a abandonat maşina pe scuarul de pe strada Octav Onicescu, după ce a fost urmărit de Poliţie. Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01.40, când a fost depistat în trafic, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani autoturismul marca Audi, al cărui conducător nu a oprit la semnalulul regulamentar de oprire efectuat de poliţişti. Acesta şi-a continuat deplasarea înspre strada Octav Onicescu şi, încercând să efectueze un viraj la dreapta, a părăsit partea carosabilă, oprindu-se pe scuarul ce desparte sensurile de mers de pe strada Octav Onicescu. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul. În urma verificărilor efectuate, după aproximativ 40 minute a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana lui Bogdan Bălăucă, din comuna Copălău, judeţul Botoşani.

Poliţiştii au constatat că tânărul are permisul de conducere anulat din data de 18 mai 2010, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *