Fost viceprimar pus oficial sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

viceprimarul Catalin AlexaPercheziţiile DNA efectuate la sfârşitul lunii trecute, la Primăria Botoşani, Modern Calor şi sediul a două societăţi comerciale, au dus la probarea unor acuzaţii ale procurorilor către un fost viceprimar şi fratele său. Este vorba despre Cătălin Alexa, acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese, precum şi de fratele său, Bogdan Vasile Alexa acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

like facebookPotrivit anchetatorilor, fostul viceprimar,  în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei municipiului Botoşani şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu având ca obiect verificarea ofertei şi documentelor care atestau îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie, depuse de SC Inginer Consultant SRL Suceava, atribuind în mod nelegal acestei societăţi contractul de ,,Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor-sursa şi reţele în cadrul Proiectului Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice

De asemenea din aceeaşi calitate este acuzat că s-a aflat în conflict de interese când a a tribuit contractul de servicii Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor – sursa şi reţele”.  În exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat la luarea deciziei de atribuire contractului amintit către S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L., obţinând indirect pentru sine un folos patrimonial în cuantum de 142.115,32 RON cu TVA, în calitatea sa de asociat în cadrul SC EDIFICO SRL (subcontractant nedeclarat), cât şi pentru fratele său BOGDAN VASILE ALEXA în cuantum de 801.452,64 RON cu TVA, în calitatea acestuia de asociat în cadrul SC EDIFICO SRL, SC HIT AG SRL şi SC CONFAST SRL (subcontractanţi nedeclaraţi).

Fratele fostului viceprimar este acuzat că a falsificat mai multe documente din oferta SC Inginer Consultant SRL şi a obţinut astfel fonduri europene de 2.241.620 de lei.
Procurorii DNA au menţionat că li s-a adus la cunoştinţa celor doi calitatea de suspect.

One thought on “Fost viceprimar pus oficial sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *