O firmă ce activează în Botoşani, urmărită penal de DNA. Patronul societăţii a fost reţinut

regiotrans tren- automotorO firmă ce activează în mai multe judeţe, printre care şi Botoşani este urmărită penal într-un dosar de corupţie instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţiei.

like facebookMiercuri, patronul şi directorul societăţii în cauză au fost reţinuţi pentru dare de mită. Este vorba despre Regiotrans SRL, firmă privată de transport călători pe linia de cale ferată ce deţine mai multe trasee şi în judeţul Botoşani, respectiv Dorohoi-Botoşani şi Botoşani-Iaşi.

Potrivit procurorilor, Regiotrans SRL beneficiază de subvenții de la bugetul statului, pentru acoperirea diferenței dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar de călători și costurile reale de transport.

Deși operatorul național SNTFC „CFR Călători” a renunțat la majoritatea traselor de pe liniile neinteroperabile sub motivația nerentabilității, acestea au fost preluate imediat de SC REGIOTRANS SRL care a procedat la dublarea sau chiar triplarea curselor efectuate pe o trasă (cu acceptul decizionalilor guvernamentali menționați și sub pretextul necesității creșterii numărului de curse – perechi de trenuri – folosind argumente de ordin „social”, deși traficul de călători este redus) exclusiv pentru a obține un cuantum al subvenției cât mai ridicat (acordat pe sistemul lei/tren/km), chiar dacă garniturile introduse circulă în 80% din situații cu o acoperire a capacității de transport de numai 5-10%.

Patronul societăţii, Iorgu Ganea şi directorul Florin Hădărean i-au dat unui şef de serviciu de la Urmărire Transporturi CNCF CFR SA pentru a le pune la dispoziţie informaţii confidenţiale.  Pe lângă acesta au mai corupt şi pe directororul general al Regionalei Căi Ferate Brașov, Costache Nicoalu şi pe Claudiu Octavian Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din cadrul Direcției Generale Transport și Infrastructură – Ministerul Transporturilor. Funcţionarii ajutau firma să câştige licitaţiile şi îi indica diverse trasee. În schimbul acestor favoruri aceştia primeau diferite stimulente, de la excursii, întreţinerea maşinilor până la bani lichizi, 20.000 de euro în cazul lui Claudiu Octavian Dumitrescu.

În urma descinderilor de miercuri toţi suspecţii au fost reţinuţi.

În vara anului 2013, un material apărut pe BotosaniNews.ro arăta ce subvenţie încasează respectiva firmă.

Subvenţie uriaşă încasată de o firmă privată pentru transportul botoşănenilor pe cale ferată

One thought on “O firmă ce activează în Botoşani, urmărită penal de DNA. Patronul societăţii a fost reţinut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *