Incredibil! Vacă ucisă de boala limbii albastre. Autorităţile n-au mişcat un deget, pentru că … e week- end

vaca moarta buldo cristesti1Campaniile făcute la nivel naţional şi nivel local împotriva depistării şi eradicării focarelor de infecţie cu virusul ce provoacă boala limbii albastre par a fi doar bani aruncaţi în vânt.

like facebook În practică, autorităţile sanitar- veterinare sunt nepăsătoare, iar cei care au de pierdut sunt fermierii. Un caz elocvent s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii în comuna Cristeşti.

Liviu Stănuc a anunţat, sâmbătă dimineaţă, medicul veterinar din comună după ce vaca prezenta simtomele bolii. Medicul a venit acasă a consultat animalul a luat sânge pentru analize şi a spus că prezintă toate simptomele bolii.

A contactat, de faţă cu proprietarul animalului, un reprezentat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), însă i s-a transmis că nu poate preda sângele la analiză pentru că e week-end.

fermier vaca moarta cristestiBoala a avansat rapid, iar animalul a murit sâmbătă seară, proprietarul neştiind ce să facă cu el, având în vedere că boala este extrem de contagioasă între animale.

L-a contactat pe primarul comunei, Ioan Aciobăniţei, însă acesta i-a transmis să mai aştepte.

Animalul mort a stat în grajd până duminică după amiază, când a fost scos cu un buldoexcavator şi dus pe un imaş din comună şi îngropat, fără respectarea vreunei preoceduri sanitar- veterinare.

„Vineri seară, văcarul satului mi-a spus că vaca mea nu mai mănâncă şi să văd ce are. Am verificat şi am văzut că avea pete albastre pe limbă şi hemoragie. Am chemat medicul veterinar, a luat sânge şi mi-a spus că prezintă simtomele şi m-a întrebat dacă eu nu mă uit la televizor să văd campania despre boala limbii albastre. A sunat de faţă cu mine la DSVSA şi i-a spus persoanei de acolo că este la mine în curte şi a chemat-o aici, însă nu a venit nimeni. Animalul a pierdut două găleţi de sânge şi nu se mai ridica. Am chemat din nou doctorul, i-a dat drumul la sânge, de parcă nu a curs destul şi a spus să o monitorizez. Îl rugam să îi facă ceva să nu se mai chinuie, că răgea. La 9.00 seara, animalul a murit şi până a doua zi s-a umflat. Când a venit buldoexcavatorul abia a ieşit pe uşa grajdului. Nu mi-a făcut nimeni nici un document, poate primesc vreo despăgubire”, a declarat Liviu Stănuc.

vaca moarta buldo cristestiContactat, primarul a spus că nu poate discuta problema în cursul zilei de duminică, fiind plecat într-o altă localitate cu o problemă personală.

De asemenea, medicul veterinar din comună nu a fost găsit la cabinet, o rudă menţionând că este plecat din localitate.

Reacţia reprezentanţilor DSVSA şi a veterinarului vine după ce în urmă cu două săptămâni prefectul judeţului, Costică Macaleţi, anunţa că a desfăşurat o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la modul de acţiune în depistarea şi limitarea pagubelor produse de boala limbii albastre.

Boala limbii albastre este cauzată de un virus care este transmis de o specie de insecte hematofage, nu prin contact direct între animale, şi afectează toate rumegătoarele. Boala nu se transmite la om prin contactul direct cu animalul bolnav. De asemenea, nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea umană.
Principalele semne de boală sunt hipertermia, salivaţia excesivă care treptat se transformă în secreţii mucopurulente, formând prin uscare cruste la nivelul nărilor şi botului. Ulterior apar umflături pe buze, faţă, urechi, hemoragii mici la nivelul mucoaselor din zona capului urmate de edemaţierea limbii care face respiraţia foarte dificilă. Animalele slăbesc progresiv, din cauza dificultăţilor în hrănire, iar producţia de lapte scade, până la încetare.

 

One thought on “Incredibil! Vacă ucisă de boala limbii albastre. Autorităţile n-au mişcat un deget, pentru că … e week- end

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *