Patronul Electroalfa, trimis în judecată de procurorii DNA

gheorghe ciubotaru la dna bucurestiPatronul Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii DNA fiind acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În acelaşi dosar mai este acuzat şi un alt botoşănean, Claudiu Sorin Dumbrăveanu, vicepreşedinte în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei şi fost angajat al Electroalfa, precum şi un director ENEL, Florin Gugu.

like facebook Cei trei au fost reţinuţi, la începutul lunii iunie, de procurorii DNA, însă judecătorii au decis cercetarea lor sub control judiciar şi nu în arest.

Potrivit procurorilor, Claudiu Sorin Dumbrăveanu a încheiat o înţelegere prin care directorul ENEL Flori Gogu îi atribuia firmei Electroalfa două contracte de execuţie lurcăir în valoare de 407.199 de lei. În baza acestui serviciu, vicepreşedintele ANRE intervenea pentru avantajarea companiei ENEL prin micşorarea unui sancţiuni ce trebuia aplicate firmei de la -6% la -1,3% din tarifele de furnizare, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi anunţarea în caz de controale din partea colegilor săi.

„În aceeași perioadă, în baza unei înţelegeri anterioare, inculpatul Florin Gugua promis şi a dat inculpatului Claudiu Sorin Dumbrăveanu, foloase necuvenite pentru SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL, al cărei asociat este inculpatul Gheorghe Ciubotaru, constând în atribuirea celor două contracte de execuţie lucrări, în schimbul îndeplinirii de către  Sorin Cladiu Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, menționate mai sus.
Inculpatul Gheorghe Ciubotaru, în cursul anului 2013, în înţelegere cu inculpatul Claudiu Sorin Dumbrăveanu, l-a ajutat pe acesta să primească foloase necuvenite, de la inculpatul Florin Gugu , prin acceptul de atribuire către SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL a celor două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii de către Claudiu Sorin Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu”, se arată în rechizitoriu.

Ulterior acordării acestor facilităţi de către A.N.R.E., pe site-ul SEAP a apărut un anunţ de atribuire, din data de 13 decembrie 2013, pentru „Antrepriza lucrărilor în reţelele de medie tensiune aparţinând filialelor Banat şi Dobrogea ale ENEL”, printre firmele câştigătoare regăsindu-se şi SC Electro-Alfa International SRL, ca urmare a organizării de către Enel a licitațiilor, cu nerespectarea principiilor prevăzute de ordonanța de urgență privind achizițiile publice, modificată prin Legea nr. 193/2013.
La 10 ianuarie 2014 între ENEL Distribuţie Dobrogea şi SC Electro-Alfa International SRL au fost încheiate două contracte subsecvente pentru execuţia de lucrări.
Un contract are ca obiect modernizarea unor linii de tensiune din județul Călărași, fiind în valoare de 277.600,66 lei iar cel de-al doilea contract are ca obiect modernizarea unor instalații electrice din municipiul Călărași, fiind în valoare de 129.598,44 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

One thought on “Patronul Electroalfa, trimis în judecată de procurorii DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *