Un medic din Botoşani demască incompetenţa unor cadre medicale din spitalele din Botoşani.
Medicul Eugen Prăjinaru de la Secţia de obtretică şi ginecologie a Spitalului Judeţean Mavromati susţine că în unităţile medicale din Botoşani există asistente care „nu discern într-o situaţie gravă şi una normală” sau care „vaccinează de două ori acelaşi copil, cu acelaşi vaccin”.
„Păi stau și eu să mă întreb, cum poți avea încredere într-o asistentă care nu discerne o situație gravă față de una normală în starea unui pacient, apoi vaccinează de două ori același copil cu același vaccin, ascunzând de mine această greșeală, sau cum poți avea încredere într-o asistentă care în bătaie de joc cântărește de față cu mine copilul îmbrăcat, sau care spune că m-a sunat pe tel mobil fără să mă sune, zicând apoi că nu m-am prezentat la urgențe, și câte și mai câte, pe care nu mai pot să le mai spun că iar o să zică cineva că sunt prea exigent„, a comentat medicul botoşănean pe contul de pe Facebook al BotosaniNews.
Prăjinaru îşi exprimă convingerea că astfel de cadre medicale nu ar putea lucra într-un spital universitar.
El a propus managerul Spitalului Judeţean Mavromati, Viorel Iliuţă, „să întocmească un protocol prin care orice manevră terapeutică sau de îngrijire la un pacient să fie consemnată undeva, sub semnătura celui care execută acea manevră”.
„Sunt greșeli care ni se ascund, apoi noi, medicii, plătim cu vârf și îndesat în urma lor prin procesele de malpraxis”, a adăugat medicul neonatolog.
Acesta a mai postat şi documentul transmis managerului Spitalului Judeţean Mavromati.
Iata mai jos scrisoarea doctorului Eugen Prajinariu:
Domnule Manager,
Subsemnatul, dr. Eugen Prajinariu, medic primar neonatolog, angajat al Spitalului Judetean Botosani, sectia Neonatologie, ca urmare a faptului ca activitatea sectiei a fost subiectul unor dezbateri si critici publice de catre populatia orasului, tin sa va aduc la cunostinta urmatoarele evenimente cu care m-am confruntat in activitatea mea in cursul anului trecut, precum si opinia mea in privinta remedierii unor greseli in beneficiul pacientilor Spitalului Judetean.
1. Unele cadre medii nu respecta indicatiile medicului de salon sau a medicului de garda, in ceea ce priveste ingrijirea, igiena si tratamentul nou nascutilor, sau pun la indoiala recomandarile medicului, manifestandu-se in acest sens catre parintii copilului, isi asuma raspunderea indicatiilor proprii in privinta starii si evolutiei copilului, sau recomanda utilizarea unor produse farmaceutice, sau sugereaza parintilor ca ar fi mai indicat transferul copilului in alt spital sau intr-o Clinica Universitara.
2. Infirmierele intarzie in activitatea de ingrijire a salonului si schimbare a lenjeriei la copii.
3. Toaleta copiilor este uneori neglijenta; uneori gasesc urme de fecale pe tegumentele nou nascutului dupa ce asistenta a efectuat toaleta de dimineata a copiilor. Comunicarea cu mamele este deficitara in privinta ingrijirii si alimentatiei copilului, unele mame ajung acasa cu aceleasi cunostinte cu care au plecat.
4. Odata o asistenta a cantarit in fata mea copilul cu tot cu haine, ceea ce duce la valori eronate in evolutia copilului.
5. Una din asistente a vaccinat BCG a doua oara un nou nascut, insemnand doza dubla ce expune cu siguranta acel copil la reactii adverse in lunile urmatoare. Am adus la cunostinta mamei despre aceste reactii adverse ce pot apare, mama fiind cea care mi-a spus despre eveniment. Apoi am expus cazul medicului sef de sectie, colegilor si asistentei sefe pe care am rugat-o sa anunte medicul de familie pentru a urmari copilul in eventualitatea aparitiei reactiilor adverse.
6. Uneori asistentele anunta externarile pacientilor inainte ca medicul de salon sa faca vizita pentru a-si exprima decizia in acest sens, ceea ce duce la dezacorduri intre medicii neonatologi si obstetricieni.
7. Instruirea personalului este insuficienta in ceea ce priveste utilizarea aparaturii din sectie, de exemplu setarea temperaturii de control a incubatoarelor ceea ce a dus uneori la supraincalzirea copiilor.
8. De cand laboratorul Maternitatii nu mai lucreaza sambata si duminica, sunt nelamuriri si incurcaturi in privinta recoltarii si transportul probelor biologice la Spitalul Judetean, precum si obtinerea rezultatelor.
9. Exista deficiente in transportul si manipularea sangelui pentru transfuzii, mai ales in anotimpurile reci. La un caz, am pierdut o punga de sange pentru ca a ajuns rece in sectie.
10. Comunicarea cu unii medici obstetricieni nu este intotdeauna una constructiva, pentru ca nu suntem informati despre patologia parturientei, care poate fi cauza patologiei nou nascutului. Acest lucru intarzie diagnosticul si aplicarea corecta a tratamentului la nou nascut. Gravidele cu suferinta fetala majora nu sunt indrumate pentru a naste intr-un centru de competenta superioara, respectiv centrele universitare, unde se poate aplica asistenta optima unor astfel de copii. Mentionez ca cel mai sigur mod de transport al unui fat cu suferinta severa este ¬in utero¬. Dupa nastere transportul poate fi tardiv, fiind dictat de starea grava a copilului.
11. In cursul verii trecute mi s-a perturbat activitatea garzii, fiind expus la greseli profesionale in terapia unor nou nascuti in stare grava, de catre alti colegi medici si asistente din alte sectii ale Spitalului Judetean care au hotarat in locul meu ca unul dintre copii trebuie sa fie transferat la Iasi. Astfel, au abuzat de functia lor, intrand in sectia de neonatologie, utilizand un vocabular si un ton necivilizat, au tulburat linistea sectiei prin certuri inutile, pana la miezul noptii, perturband activitatea medicala din sectie, expunand personalul la erori terapeutice. De asemenea, au abuzat prin faptul ca au telefonat la Iasi pentru a solicita transferul si la Serviciul de Urgenta pentru a solicita un mijloc de transport, in conditiile in care decizia de comun acord a echipei de la neonatologie a fost alta. De asemeni, au instigat familia impotriva activitatii medicale din sectia de neonatologie.
Toate evenimentele pe care le-am prezentat, de care mi-am adus aminte momentan, au fost anuntate colegilor, medicului sef, uneori am notat in foaia de observatie, sau in caietele de rapoarte, personalul implicat a fost instiintat despre greselile comise, precum si observatiile de remediere.
Repetarea unora dintre greseli si aparitia altora noi, semnifica lipsa de interes si de raspundere a cadrelor medii din spital, iar medicii sunt expusi deseori la reclamatii pentru malpraxis din vina altora. Pentru remedierea erorilor comise si in vederea evitarii altora si mai grave, va rog sa analizati urmatoarele propuneri in vederea imbunatatirii activitatii din Spitalul Judetean:
1. Reluarea programelor de instruire a personalului care se desfasurau periodic, atat local, cat si in centrele universitare.
2. Stabilirea unor protocoale functionale sau modificarea celor neclare in ceea ce priveste activitatea de ingrijire a pacientilor, relationarea cu laboratorul si cu centrul de transfuzii.
3. Stabilirea unui protocol clar in privinta relatiilor interdisciplinare dintre medicii spitalului precum si angajatii altor spitale, in speta, Clinicile Universitare sau Serviciile de Urgenta, pentru a nu se mai intampla situatii in care transferul sa fie fortat de catre colegi medici din alte sectii.
4. Reintroducerea in foaia de observatie a fisei chestionar de satisfacere a pacientului, care a fost eliminat din utilizare in urma cu cativa ani, prin care pacientul poate sa-si exprime multumirile si nemultumirile.
5. Introducerea in regulamentul de ordine interioara a obligativitatii consemnarii nominale intr-o fisa atasata la FOCG si sub semnatura, a manevrelor terapeutice si de ingrijire de catre cadrele medii, din care sa reiasa clar cine si cand a efectuat o anumita manevra la pacient, asa cum se procedeaza in spitalele civilizate. Aici este inclusa si activitatea de vaccinare, cand trebuie consemnate data efectuarii, tipul vaccinului, seria de fabricatie si numele intreg al asistentei care l-a efectuat.
6. Revizuirea procedurilor de sanctionare a cadrelor medicale si nemedicale din spital in vederea posibilitatii de aplicare a unor masuri mai aspre decat cele existente.
Va multumesc,
Dr. Eugen Prajinariu 4 februarie 2014
Domnului Manager al Spitalului Judetean Botosani, Viorel Iliuta”
Vezi aici scrisoarea:
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Daca citesti acest articol,ajungi la concluzia, eronata,ca majoritatea asistentilor medicali…..sunt incompetenti!D.le Dr.Eugen Prajinaru,sunt asistent medical cu vechime si pe aceasta cale ,tin sa va precizez urmatoarele:Vaccinarea unui copil se face, atunci cand copilul este declarat sanatos!Cine declara(confirma) acest lucru ?Medicul!Cine efectueaza vaccinarea?Asistenta medicala sau doctorul!In mod indirect,recunoasteti ca vaccinarea s-a efectuat fara prezenta medicului,lucru destul de grav!Nu neg faptul ca in sistem,au fost incadrati asistenti medicali,slab pregatiti profesional !Incadrarea unora s-a facut prin concurs,examinati in comisii formate si din medici!Gura lumii spune ca unii candidati au fost examinati,chiar si la buzunare !Imi exprim increderea ca aceasta realitate,se va schimba!Iata ca de azi avem un ministru nou,la Ministerul Sanatatii!Sa ne pastram optimismul si sa fim sanatosi !
Exigent sau putin dus cu capul?????!!!!!!!!!!!
Are foarte mare dreptate acest medic! Insa din pacate este printre putinii care evidentiaza un semnal de alarma asupra unei crude realitati generalizate si transformate chiar intr-un fenomen. Ignoranta crasa, neimplicarea si nesimtirea unora dintre asistentele medicale din toate unitatile spitalicesti de stat exista. Si siu ca mai exista si Dumnezeu. Chiar si pentru ele. Probabil cand trec prin fata unei biserici isi fac si cruce. Si poate ca au si ele copii…Cine stie?
Are dreptate doctorul…..o mulţime de infirmiere ajunse asistente populează spitalele!Nivelul de pregătire profesională este cu mult sub cel din 89,peste tot,în toate profesiile, fără excepţie,datorită apariţiei învăţământului submediocru,producător de hârtii pe care scrie diplomă!
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
o fi doctorul acesta cel mai corect ????????????????ar Bine ca managerul sa-l verifice si pe el…nu se stie……
avem fabrica de asistenti la bt,pardon diplome,traisca scoala LONGENIUS…!
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Da, avem scoli, a predat si dl doctor si ex sotia sa, la scoala sus mentionata. O parte din asistentele medicale sunt produsul muncii sale. Dumnealui le-a ”invatat” carte….acum ca au prins radacini la spital, au tupeu, dar unul care tine de ”tăpșan”. Bafta in demersurile sale,sper sa se schimbe ceva, dar cand relatiile ierarhice nu exista decat pe hartie, cand toti se trag de sireturi, se cumatresc, cununa, e greu sa te impui la serviciu.
FELICITARI DOMNULUI DOCTOR SI SPER CA DOMNIA SA SA NU AIBE PROBLEME CA A AVUT CURAJUL SA SPUNA LUCRURILOR PE NUME .
CEI CERE AU FOST PUSI IN FUNCTII DE CONDUCERE DORM?? OPINIA PUBLICA VA REACTIONA DACA MEDICUL VA AVEA PROBLEME!
ce curaj iti trebuie ca sa calomniezi o sectie intreaga?
un mare tupeu la acest doctor care are timp in orele de serviciu sa scrie pe blog,pe facebook…
dormiti bine ,domnule doctor,in timp ce incompetentele de asistente au grija de copii?
daca da,atunci inseamna ca ar trebui sa va ganditi mai mult cand aruncati cu mizerii…
sau doriti sa abateti atentia de la reclamatia pe care o aveti deja?
Mai intai ne analizam pe noi însine si apoi vb. de altii, altele. Nu stiu daca acest medic e cel mai in masura sa vb. Dar poate intre timp a mai progresat in meseria lui.
daca ai da si nume, ar fi superb..altfel e doar un exercitiu de retorica
pentru orice ar trebui sa existe o „PROCEDURA DE LUCRU” care sa explice strict cat si cum trebuie sa se desfasoare acel exercitiu, in tarile vestice totul e reglementat pana la cele mai mici amanunte (timp de executie, modul de desfasurare, pasii de urmat, personalul implicat etc), la noi doar generalitati
Cand ti-a fi somnul mai dulce in garda, atunci o sa chemam Realitatea TV, Pro Tv si Antena 1 sa-ti auda sforaiturile „domnule” doctor!
ARE DREPTATE DOCTORUL, DACA A AJUNS SA SCRIE ASA CEVA INSEAMNA CA STIE DESTULE, DAR NU VA FACETI PROBLEME LA PRIMA ANCHETA DIN PARTEA SUPERIORILOR CRED CA ZBOARA DE LA MATERNITATE. CINE NU DA PLICUL NU ESTE TRATAT BINE IN ROMANIA. CE INSEAMNA DACA CANTARESTI COPILUL DEZBRACAT SI ARE 4 KG, SAU DACA ESTE CU HAINE DE IARNA SI ARE 7 KG. UNELE TRATAMENTE SE FAC IN RAPORT DE KG. DAI UN TRATAMENT MAI PUTERNIC COPILULUI , CA PENTRU 7 KG. DE EXEMPLU. LASA SA FIE DECAT SA NU AJUNGA!
E jale sa nasti in maternitatea Bt…mai bine nasti acasa…ca risti dintr un copil normal sa aduci pe lume o leguma datorita neglijentei medicale…dc nu scoti banul din buzunar de la intrare pana cand iesi din spital esti tratata ca un animal…dc umplii bine buzunarele treaba e buna….nu vedeti ce case au unii medici…si nu cred ca sunt facute din salariul lor …e regretabil ca noi parintii ramanem cu sufletul ars dupa ce descoperim ca datorita greselilor grave medicale care se fac… cum e posibil sa ai doi copii din care unul e perfect sanatos fara antecedente din familie iar al doilea copil e cu retard mental sever deoarece medicul nu a intervenit la timp din diferite motive…e rusinos pentru breasla medicala ce se intampla la maternitatea Bt.