Pentru că nu se consideră vinovat de dezastrul fostei societăţi Apa Grup, actualmente Nova Apaserv, preşedintele Consiliului Judeţean cheamă în solidar, în procesul de 70 milioane lei, pe toţi cei care s-au ocupat de soarta operatorului de apă din 2000 până în prezent. Este vorba de foştii directori ai societăţii, de reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor, precum şi reprezentanţii Consiliului de Administraţie, care au condus în perioada menţionată. Mai mult, susţine Florin Ţurcanu, CJ va solicita sechestru pe toate bunurile acestora. De asemenea, în şedinţa de Consiliu Judeţean de luna aceasta va fi promovat un proiect de hotărâre privind angajarea unui avocat care să reprezinte judeţul Botoşani în procesul intentat de lichidatorul societăţii Apa Grup.
„Nu vreau să lupt singur, că nu eu sunt responsabil de ceea ce s-a întâmplat la societate din 2000 încoace. Şi aici sunt foarte mulţi: AGA era prin dispoziţia preşedintelui, şi Consiliul de Administraţie, votat de consilierii judeţeni, precum şi directorii care au condus unitatea, directori adjuncţi, economici, etc. Trebuiau să spună: Oprim cheltuielile şi nu se ajungea acolo. Este treaba lor, că nu eu am acumulat 850 miliarde lei vechi datorii. Eu nu am posibilitatea să-i plătesc în următorii cinci ani, blocând toate investiţiile. Trebuie să folosesc toate pârghiile legale şi vreau o asumare în plenul Consiliului. Dacă CJ spune că nu chemăm în solidar şi îşi asumă ei răspunderea, atunci spun: Voi aţi votat, eu mă spun votului. Dar voi cere plenului CJ o asumare„, a menţionat Ţurcanu.
Şeful CJ a spus, de asemenea, că Baia centrală şi Casa Ciomac vor fi puse garanţie către Ministerul Finanţelor, pentru o eşalonare a datoriilor pe le-a preluat operatorul de apă de la fosta societate.
„Baia Centrala şi Casa Ciomac vor fi transferate din domeniul public în domeniu privat din şedinţa din ianuarie, ca să o putem pune garanţie şi să facem o eşalonare a datoriilor pe 5 ani de zile pentru cele 60 miliarde lei pe care le-am preluat de la Apa Grup, pentru că la sfârşitul eşalonării vom beneficia de reducerea de penalităţi şi dobânzi, societatea fiind obligată să achite toate datoriile lunare plus rata care va fi stabilită de Ministerul Finanţelor”, a menţionat Ţurcanu.
El doreşte să tragă un semnal de alarmă, cu această ocazie, actualei echipe manageriale de la Nova Apaserv.
„Trebuie să aibă responsabilitatea şi să nu stea acolo pentru jaf, ori se retag şi vin persoane acolo care au responsabilitate„, a adăugat preşedintele CJ.
Autoritatea judeţeană, care şi-a dat girul pentru falimentul Apa Grup şi înfiinţarea unui nou operator de apă, este chemată să răspundă în faţa legii pentru “ingineria financiară” care a prejudiciat statul cu 70 de milioane de lei.
Judeţul Botoşani a fost dat în judecată de lichidatorul societăţii Apa Grup, care solicită atragerea răspunderii materiale pentru o sumă uriaşă, 70 de milioane de lei.
„Eu am urmat cu această acţiune o procedură, pentru că dacă nu deschideam acest dosar, riscam să mi se impute mie datoriile. Până acum am reuşit recuperarea numai a 20% din debite”, motivează Constantin Dascălu, lichidatorul societăţii.
Da, Țurcane! Primul care trebuie să se retragă e fostul tău consilier. Leonte, sau cum îl cheamă?