Cele şase persoane arestate de Tribunalul Botoşani în urma percheziţiilor de luni ale procurorilor DIICOT rămân după gratii. Poliţistul de frontieră Gicu Epuraş, dar şi ceilalţi cinci contrabandişti- Lucian Tiberiu Ceică, Marian Benone Ceică, Maricel Claudiu Ceică, Andei Bănescu şi Victor Borş- au făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, însă magistraţii suceveni au respins recursul, menţinând arestul preventiv pentru 29 de zile.
Procurorii DIICOT au făcut şi ei recurs pentru a cere arestarea preventivă a altor patru persoane implicate în dosar, însă instanţa a decis lăsarea în libertate a lui Ghiorghe Negru, Sorin Marius Strâmbu, Ghiţă Pintilei şi Ioan Andrei Niculiţă.
15.11.2013 |
Ora estimata: 8:30
Complet: C1 PERMANENTA
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DIICOT Biroul Teritorial Botoşani împotriva încheierii nr. 62 din 12.11.2013 a Tribunalului Botoşani. Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii Ceică Tiberiu Lucian, Ceică Benone Marian, Ceică Claudiu Maricel, Epuraş Gicu, Borş Victor şi Bănărescu Andrei împotriva încheierii sus menţionate. Obligă inculpaţii recurenţi Ceică Tiberiu Lucian, Ceică Benone Marian, Ceică Claudiu Maricel, Epuraş Gicu, Borş Victor să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă inculpatul recurent Bănărescu Andrei să plătească statului suma de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care, suma de 25 lei, reprezentând onorariu parţial pentru avocat oficiu Lămăşanu Ion, se va avansa din fondul MJ către Baroul Suceava. Celelalte cheltuieli judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 125 lei reprezentând onorarii pentru avocat oficiu Poroch Florin, care se vor avansa din fondul MJ către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 noiembrie 2013.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 153/2013 15.11.2013 |
|