12 persoane fizice au făcut, în 2012, donaţii către Uniunea Social Liberală (USL) mai mari de zece salarii minime brute/ţară, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Principalii finanţatori au fost cei opt parlamentari USL, însă acestora li s-au adăpugat oameni de afaceri care au susţinut, în nume propriu, activitatea politică.
Cei mai mulţi bani i-a scos din buzunar senatorul Şerban Mihăilescu, care a donat partidului 81.200 de lei. Pe locul al doilea s-a situat soţia lui Florin Ţurcanu, actualul deputat Roxana Anuşcă, care a cotizat cu 61.700 de lei.
Deputatul Costel Şoptică a dat şi el la partid 54.800 de lei, iar senatorul Viorel Grigoraş 46.000 de lei.
Mihai Baltă a venit cu un aport de 30.000 de lei, iar Tamara Ciofu cu 41.000 de lei.
Primarul Ovidiu Portariuc a cotizat la partid cu 23.500 lei, înainte de alegerile locale. Tot în aceeaşi perioadă, tatăl său, omul de afaceri Gheorghe Portariuc, a cotizat cu 31.100 lei.
Patronul de la Microbuzul SRL, Dumitru Balan, a finanţat USL, în nume propriu, cu 20.000 de lei, în timp ce Verginel Gireadă a contribuit la partid cu 16.950 de lei.
La rândul său, deputatul Andrei Dolineaschi a dat USL 13.500 de lei, înt impo ce omul de afaceri Viorel Olaru a contribuit cu 12.000 de lei.
La rândul său, actualul director al Top Design (firmă care aparţine lui Costel Şoptică), Bogdan Hapău, figurează că ar fi donat 11.300 de lei, în timp ce secretara PSD, Cristina Munteanu, a scos din buzunar 10.000 de lei.
Răzvan Rotaru, devenit recent comisar şef la Garda de Mediu, a cotizat cu 17.260 lei la PSD.
Din rândul liberalilor cea mai mare donaţie o are administratorul public al judeţului, Radu Judele, care a cotizat cu 14.000 de lei, în timp ce cea mai mică aparţine Cătălinei Lupaşcu cu 7.480 de lei.
O firmă din Botoşani a cotizat, în alegerile din 2012, atât la USL, cât şi la PDL
adica si-au cumparat functiile!?…scump maica,scump!
Cam putin a dat Balan. ( a imprumutat si el de la cunostinte….) S-ar putea sa i se arda contractul cu maxi taxi!
Eu zic sa scrieti la PP-DD! Ce marlanii s-au facut acolo!!!
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Anusca si Turcanu ??? Parca mai ieri declara ca nu le ajung banii sa-si creasca copiii !!!!
1. Pai incearca si el saracul Miky doar, doar s-o pricopsi cu Eltrans caci tare-i mai sta in git si mai c’ar da mult mai mult daca i-ar iesi pasienta.
2. Asta-i doar partea vazuta, legala si cu chitanta . Restul……….?! V-ati prins nu-i asa ? Ca doar sinteti mai destepti decit autorul articolului, nu-i asa ?!