Pompierul decedat în misiune, avansat post-mortem

Constantin PatachePompierul care a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce mergea la stingerea unui incendiu, a fost avansat în grad, post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe. Plutonierul adjutant şef Patache Constantin din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Nicolae Iorga’ al judeţului Botoşani, care şi-a sacrificat viaţa în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, a primit post-mortem gradul de sublocotenent.

De asemenea, conducerea ministerului a luat măsurile necesare pentru a acorda familiei drepturile financiare cuvenite conform legii.

Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, va fi prezent la înmormântare şi va depune coroane de flori atât din partea premierului României, Victor Ponta, cât şi din partea conducerii ministerului.

Un pompier a murit, noaptea trecută, în timp ce mergea la un incendiu

2 thoughts on “Pompierul decedat în misiune, avansat post-mortem

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Dumnezeu sa-l ierte! Toata viata a fost la datorie (ordin) unde a si murit, iar recompensele sunt mult prea tarzii… Poate a venit vremea ca activitatea cadrelor militare sa fie apreciatala adevarata valoare.

  2. Angajatii de la ISU ( Pompierii) sunt angajati civili sau au regim militar ? Cand se va sfarsi ameteala ” pompier militar” sau ” polmpier civil ” ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *