Macaleţi rămâne prefect, deocamdată, de Botoşani. Vezi ce zice premierul!

22 decembrie 2012
costica macaleti

costica macaleti

Schimbarea prefectului de Botoşani nu a mai avut loc. Deşi Guvernul s-a reunit, sâmbătă dimineaţă, în şedinţă, el nu a mai avut pe ordinea de zi un proietc de hotărâre privind schimbarea din funcţie a lui Costică Macaleţi.

Se pare că Executivul ar urma să adopte o decizie în acest sens cel mai probabil la următoarea şedinţă de Guvern, din 27 decembrie.

'Sigur că îi vom schimba, dar ministrul de Interne, Radu Stroe, astăzi dimineaţă şi-a preluat portofoliul şi pe 27 avem discuţia', a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta pare să fi făcut un pas înapoi în privinţa deciziei de a-l demite pe Macaleţi. Măsura pare să fie un semn de conştientizare că situaţia de la Botoşani a fost determinată nu de o decizie administrativă, ci de condiţiile meteo, dar mai ales de slaba dotare tehnică a administraţiilor drumurilor naţionale şi judeţene.

Greşeala pare să fi fost mai degrabă a autorităţilor centrale care au licitat lucrările de deszăpezire a drumurilor naţionale, neincluzând în caietul de sarcini condiţii dure pentru operatori.

Victor Ponta a anunţat, în urmă cu trei zile, că va demite prefecţii de Botoşani şi Neamţ. Se pare că decizia a sa a fost inluenţată de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, care, între timp, a fost la Botoşani şi şi-a dat seama că ninsorile au fost serioase, iar viscolul puternic. 

Prefectul de Botoşani, demis de premierul Ponta. Vezi cine ar putea să-i ia locul!

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Macaleţi rămâne prefect, deocamdată, de Botoşani. Vezi ce zice premierul!”

  1. Pe Botosani Saveni se circula cu dificultate pe cateva tronsoane de drum.Macar niste refugii din loc in loc ar trebi facute!

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia