Prim procuror la 36 de ani. Mihaela Mihai: Sunt om de acţiune şi nu pot să stau pe scaun

Mihaela Mihai
Mihaela Mihai

Noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Mihaela Mihai, va fi învestit în funcţie până pe 15 iulie. Mihaela Mihai va ocupa această funcţie, în urma concursului pe care l-a promovat la Consiliul Superior al Magistraturii, la vârsta de numai 36 de ani.  Ea lucrează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani din 2004.

Noul prim procuror a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi în 1999. În 2001 a fost admisă la Institutul Naţional de Magistratur, pe care l-a absolvit în 2003.

În perioada 2003-2004, până să dau definitivatul, am fost procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. La defintivat am vrut să optez pentru judecător şi pentru un an am fost judecător la Judecătoria Botoşani. Dar prima iubire nu se uită. Îmi iubesc mult profesia, iar aici este a doua casă a mea şi atunci am cerut transferul pe procuror, care mi s-a aprobat pe dată. Am motivat atunci, în 2004, că îmi place profesia de procuror, pentru că sunt om de acţiune şi nu pot să stau pe scaun. În 2008, am promovat prin examen la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pe linia investigării infracţiunilor de corupţie„, a spus Mihaela Mihai.  

Mihaela Mihai a obţinut la proba de prezentare a proiectului de management 8,21, iar la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane nota 9.40. La concurs s-a mai prezentat şi actualul prim-procuror interimar Aurel Simion, dar şi procurorul Domnica Crăciun Vartolomei.

Postul a fost vacantat anul trecut ca urmare a demisiei lui Cristian Popovici.

2 thoughts on “Prim procuror la 36 de ani. Mihaela Mihai: Sunt om de acţiune şi nu pot să stau pe scaun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *