Biroul pus la dispoziţie pentru Avocatul Poporului a devenit funcţional

audienta Avocatul PoporuluiSesizări puţine primite, miercuri, în prima zi de audienţă dată la Botoşani de către instituţia Avocatul Poporului. Până în jurul amiezii, doar un cetăţean a venit să depună o sesizare la  biroul pus la dispoziţie în cadrul Instituţiei Prefectului pentru Avocatul Poporului. Iuliana Buta, expert în cadrul Biroului Teritorial Suceava al Avocatului Poporului, a declarat că prezenta a fost scăzută din cauza vremii.

Mă aşteptam să fie o avalanşă de cetăţeni, dar nu s-a întâmplat să fie aşa, probabil şi datorită condiţiilor meteo nefavorabile. Ştim că multe şcoli sunt închise, prin urmare şi drumurile, căile de acces către unitatea centrală sunt blocate. Menirea instituţiei este aceea de mediere între cetăţean şi autorităţile publice. Cetăţeanul reclamă că i s-a încălcat un drept. Astăzi (nr. miercuri), s-a primit o sesizare scrisă pe probleme de fond funciar„, a spus Iuliana Buta.

Până acum, problemele cetăţenilor din Botoşani erau preluate de către biroul din Suceava, însă, în urma unui protocol încheiat între BiroulTeritorial Suceava al Avocatului Poporului şi Instituţia Prefectului, s-a convenit că audienţele să fie susţinute la Botoşani, în a doua miercuri din fiecare lună şi la Dorohoi, la Oficiul prefectural, în a treia miercuri din fiecare lună.
În baza aceluiaşi protocol, cele două instituţii vor organiza şi desfăşura activităţi de informare, educare, monitorizare şi dezbateri publice în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *