Femeie, administrator de firmă, prinsă că vindea țigări de contrabandă. Amendă uriașă aplicată de polițiști

tigari-orice-300x180Poliţiştii dorohoieni au depistat în piaţa centrală din municipiul Dorohoi, o femeie de 27 de ani, din comuna Cristineşti, administrator al unei societăţi, care deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 5.200 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi  Duty Free, fără documente legale.

like facebookDe asemenea, în incinta punctului de lucru al societăţii, a fost identificată şi cantitatea de 15,5 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără documente justificative de provienienţă.

Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 12/1990, cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*