Femeie din Republica Moldova, trimisă acasă de poliţişti

femeie-expulzatPoliţiştii Biroului pentru Imigrări al județului Botoşani, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au depistat o femeie, de 36 de ani, din Republica Moldova, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României. Aceasta a fost îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere, în calitate de membru de familie a unui cetățean român.    

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Botoşani, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția 1 Poliție Rurală, au desfășurat, la data de 08 mai a.c., o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

like facebook, stiri, botosaniÎn cadrul activităților întreprinse, a fost depistată, cu ședere ilegală, o femeie de 36 de ani, din Republica Moldova.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana a intrat legal în România și nu a respectat perioada legală de ședere temporară. Întrucât este membru de familie a unui cetățean român, femeia a fost consiliată și îndrumată să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări cu documentele necesare în vederea reglementării situației juridice.

Biroul pentru Imigrări al judeţului Botoșani continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării dreptului de şedere în România.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului alocat procesării documentelor.

Sursa: comunicat IPJ

One thought on “Femeie din Republica Moldova, trimisă acasă de poliţişti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *