Un nou drum județean din Botoșani va intra într-un proces de modernizare. Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a anunțat demararea procedurilor de licitație pentru obiectivul „Modernizare DJ 294C Manoleasa- Zahoreni, km 0+000-7+000”.
Pentru cei șapte kilometri de drum, DJDP a alocat un buget de 10,88 milioane de lei.
Banii vor fi utilizați atât pentru modernizarea efectivă a drumului județean, dar și refacerea podurilor de peste pânâurile Volovăț și Sarata.
Firmele de construcții interesate de această lucrare trebuie să depună oferte până pe 18 mai.