FOTO! Scadalul de la biserica din Orășeni Schit, discutat la prefect între șefii structurilor MAI și reprezentanți ai Mitropoliei

sefi politie preoti schit oraseniDate fiind evenimentele care au avut loc duminică, 12 noiembrie 2017, la Biserica- monument istoric de la Schit Orăşeni, prefectul Dan Şlincu a invitat luni la o întâlnire pe reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei- pr. Marian Timofte, vicarul administrativ al MMB şi pe pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc, pe preotul protopop Lucian Leonte, pe şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie precum şi pe primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină.

like facebookCu această ocazie, reprezentanţii Mitropoliei au precizat că scopul delegaţiei care a ajuns duminică dimineaţă la Biserica „Schimbarea la faţă” din Schit Orăşeni a fost instalarea preotului desemnat să oficieze slujbele religioase, pr. Ovidiu Lăzărescu, nicidecum evacuarea fostului preot Ioan Ungureanu. Reprezentanţii MMB au afirmat că, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor precum şi a Statutului BOR, aprobat prin HG 53/2008, Biserica Ortodoxă Română nu mai are raporturi de misiune şi slujire liber asumată cu Ioan Ungureanu, existând în acest sens o decizie a Consiliului Eparhial.

În contextul în care atmosfera în satul Schit Orăşeni este tensionată, prefectul Dan Şlincu i-a rugat pe reprezentanţii MMB, ai IPJ şi ai IJJ să găsească cele mai bune soluţii, în concordanţă cu normele legale, pentru restabilirea echilibrului între enoriaşi.
preoti sefi mai schit oraseniReprezentanţii Bisericii ne-au explicat pe larg contextul şi măsurile care s-au luat până acum în această situaţie de către organismele BOR, iar cei ai structurilor MAI ne-au informat că intervenţiile pe care le-au avut până acum au avut la bază strict solicitările clericilor”, a spus prefectul Dan Şlincu.
Sursa: comunicat Cancelaria Prefectului

2 thoughts on “FOTO! Scadalul de la biserica din Orășeni Schit, discutat la prefect între șefii structurilor MAI și reprezentanți ai Mitropoliei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *