Un tânăr beat și fără permis s-a răsturnat cu o autoutilitară încărcată cu varză, pe DN29

Un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani, a urcat la volanul unei autoutilitare beat și fără permis de conducere și a produs un accident, joi, în jurul orei 02.00, pe DN 29, în comuna Dumbrăveni.

Polițiștii au constatat că autoutilitara aparține unui bărbat de 49 de ani din oraşul Milișăuţi.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că tânărul, lăsat de proprietar să păzească autoutilitara încărcată cu varză pentru comercializare într-o piață din Cartierul Burdujeni, a sustras-o fără acordul acestuia și a condus-o pe DN 29, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat”, arată IPJ Suceava.

Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „furt în scop de folosinţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *