Amenzi pentru proprietarii construcțiilor care nu au obținut încă autorizații de securitate la incendiu. Ce mesaj au transmis reprezentanții ISU

instruire primarii isu 1Peste 100 de persoane care autorizează lucrările de construcţie din cadrul autorităţilor publice judeţene şi locale și proiectanții s-au întâlnit, astăzi, cu specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în cadrul unei dezbateri pe tema cerinței esențiale de securitate la incendiu.

Pe timpul acestei activități au fost purtate discuții cu privire la legislația europeană și națională din domeniul avizării/autorizării de securitate la incendiu.

instruie primarii isuTotodată, li s-a reamintit proiectanților obligațiile pe care le au, stabilite atât în legislația specifică apărării împotriva incendiilor, cât și în legislația specifică domeniului construcții.

În cadrul acestei întâlniri s-a reiterat disponibilitatea instituției noastre pentru acordarea asistenței tehnice necesare și s-a precizat faptul că ISU Botoșani nu colaborează, nu susține și nu promovează persoane care au lucrat în instituția noastră sau societăți aparținând acestora, care întocmesc în numele proiectanților sau participă la întocmirea documentațiilor tehnice necesare.

Participanţii au manifestat un interes deosebit şi au fost activi la dezbatere, apreciind acţiunea ca fiind una utilă.

Reamintim faptul că, începând cu data de 01 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravențională, pentru nedeținerea acestuia. Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei.

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 571/2016 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921 ).

Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, instituția noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ. Totodată, menționăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.

De asemenea, facem precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Reamintim faptul că pentru obținerea acestui act administrativ, instituția noastră nu percepe taxe

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015 ( http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/172642 ).

Sursa: comunicat ISU

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Amenzi pentru proprietarii construcțiilor care nu au obținut încă autorizații de securitate la incendiu. Ce mesaj au transmis reprezentanții ISU | Moldova24

Lăsați un comentariu

*