Ofertă de 1,5 milioane de euro din Europa de Est pentru Moruţan!

morutan olimpiu
Foto: GSP

FC Botoşani poate da un adevărat tun financiar în această iarnă. Valeriu Iftime, finanţatorul revelaţiei Ligii I a dezvăluit că are pe masă o ofertă de 1,5 milioane de euro de la un club important dinEuropa de Est pentru perla Botoşaniului, Olimpiu Moruţan.

Valeriu Iftime spune că în ultimul timp de mijlocaşul de 18 ani a echipei s-au mai interesat şi cluburi din Europa de Vest, printre care şi unul din Portugalia şi crede că şansele ca decarul să mai ajungă la FCSB sunt mici.

like-facebook„Ultima discuţie purtată pentru Moruţan este de 1,5 milioane de euro. Este un club foarte serios care ne-a contactat, au venit să discute cu noi, au discutat şi cu jucătorul dar până în iarnă nu poate pleca. E un club important din Europa de Est! Eu nu aş vrea să-l dau în iarnă dar am nevoie de nişte bani. Cine îmi dă un avans, jucătorul poate pleca în vară la el. E foarte important ca acest jucător să facă progrese. Potrivit datelor InStat, la ora actuală, Moruţan e în primii cinci din campionat, pe postul lui. El are 18 ani iar ceilalţi au 20 şi ceva, 30 de ani. Cei de afară se uită la toţi parametrii. Mai sunt şi alte cluburi care au întrebat de el, chiar şi din Portugalia, iar la meciul cu CFR Cluj vor fi mai mulţi triişi ai acestor cluburi să-l vadă. Vorbesc des şi cu domnul Becali despre Moruţan. FCSB l-a avut pe tavă pentru 700 mii de euro şi 30% la un eventual transfer dar domnul Becali s-a zgârcit la cinci procente. Acum concurenţa pentru el e mare”, a declarat Valeriu Iftime.

Sursa: Cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *