Deputatul PSD Mihaela Huncă lansează în dezbatere publică inițiativa legislativă pentru creșterea numărului orelor de educație fizică în fiecare ciclu de învățământ

mihaela hunca- camera deputatilorParlamentarul social-democrat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților a anunțat astăzi că a lansat în dezbatere publică o inițiativă legislativă care prevede creșterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învățământ și introducerea probei practice de evaluare a competențelor sportive ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat.

like facebookAvem nevoie de modificarea cadrului legal pentru dezvoltarea sportului de masă în România. Obiectivul PSD este ca educația fizică să fie inclusă ca obiectiv major în proiectul de țară al României pe termen lung, iar până în 2020 să ajungem să alocăm 1% din PIB pentru tot ce înseamnă activități sportive. Având în vedere aceste deziderate, dar și statisticile oficiale care arătau în 2016 că 1 din 3 tineri din țara noastră nu face sport, iar 9 din 10 tineri petrec 8 ore/zi la televizor, pe internet sau cu jocurile video, consider că este important să modificăm actualul cadru legislativ”, a declarat Mihaela Huncă.

În noua abordare legislativă, se prevede majorarea timpului alocat activităților sportive la nivelul învățământului preuniversitar și superior, precum și diversificarea acestora pentru toți copiii și tinerii din România care urmează o formă de învățământ, ceea ce implică extinderea infrastructurii școlare, universitare, precum și a bazelor sportive, începând de la grădiniță și până la facultate.

Voi organiza în perioada imediat următoare o serie de consultări publice la nivel local, dar și în Parlament pentru a dezbate propunerea legislativă pe care am elaborat-o pentru a scădea numărul tinerilor cu probleme de sănătate cauzate de lipsa mișcării și activităților sportive. La toate întâlnirile pe care le voi realiza voi invita să ia parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, profesori universitari, inspectori școlari, și specialiști în diferite ramuri sportive care vor analiza inițiativa legislativă și vor aduce completări sau modificări cu privire la promovarea sportului de masă la nivel național”, a subliniat deputatul social-democrat.

Sursa> comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *