Zeci de investiții finanțate prin PNDL, nefinalizate în județul Botoșani. Apelul făcut de prefect către primarii din județ

primari relu tarzioru prefecturaPrefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a făcut un apel către primarii din județ să depună în termen solicitările de finanțare pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală. El spune că la nivelul județului există încă obiective de investiții începute și nefinalizate și că există o prevedere legală care stipulează faptulo că toți beneficiarii acestui program transmit Ministerului Dezvoltării Regionale necesarul de sume pentru finalizarea obiectivelor de investiții în termen de 30 de zile de la aprobarea Legii bugetului de stat.

like facebook”Având în vedere că Legea bugetului de stat este spre aprobare în Parlament și va fi publicată, vreau să le transmit domnilor primari că după aprobarea și publicarea Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial au termen de 30 zile strict pentru solicitarea sumelor necesare pentru finalizarea investițiilor. Precizez că nerespectarea acestui termen atrage nealocarea sumelor solicitate”., a menționat prefectul.

In judeţul Botoşani există 105 proiecte de investiţii depuse de UAT-uri pentru a fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba despre proiecte vizând construcţii, reabilitări şi modernizări de drumuri săteşti şi comunale, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, unităţi şcolare sau aşezăminte culturale. Acestea se află în diferite etape de lucru – de la studii de fezabilitate, licitaţii, sau realizate maxim 98% din lucrări.

În afara acestora mai sunt 28 de proiecte finalizate în anul 2016, pentru care se aşteaptă alocarea ultimele sume.

Primăriile cu cele mai multe proiecte depuse pentru finanţare prin  PNDL sunt: Manoleasa, cu opt proiecte, Avrămeni şi Tudora cu câte șapte proiecte, Frumuşica şi Hilişeu-Horia cu câte șase proiecte și Havârna cu cinci proiecte.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *