Prima ședință de Consiliu Local debutează cu stângul. Consilierii locali PSD vor absenta

cl 2016Consilierii municipali ai Partidului Social Democrat Botoşani nu vor participa la şedinţa ordinară a Consiliului Local Botoşani din data de 30 iunie, convocată de primarul Cătălin Mugurel Flutur. Consilierii PSD acuză faptul că proiectele de hotărâre programate pentru ședința de joi, nu au fost publicate cu 48 de ore înainte, așa cum era legal.

like facebookMotivele acestei neprezentări ţine de lipsa de transparenţă de care a dat dovadă domnul primar Cătălin Mugurel Flutur, proiectele de pe ordinea de zi nefiind publicate in integralitate nici la momentul transmiterii prezentului comunicat , iar altele, de o importanţă majoră pentru municipiul Botoşani au fost publicate cu 48 de ore înaintea şedinţei , nefiind timp necesar pentru analizarea temelor propuse. Pe această cale tragem un semnal de alarmă asupra modului de lucru propus de domnul Cătălin Mugurel Flutur şi dorim să transmitem că vom susţine toate iniţiativele benefice pentru oraşul nostru, dar acestea să se facă într-un cadru legal şi transparent”, se arată într-un comunicat de presă remis de PSD Botoșani.

Consilierii locali propun pe această cale reconvocarea şedinţei de Consiliu Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *