Cel mai în vogă regizor român a venit la Botoşani sa îşi promoveze ultimul film

cristian mungiu si vlad ivanovUnul dintre cei mai premiaţi regizori români ai momentului a venit, vineri, la Botoşani să îşi promoveze ultimul film, Bacalaureat. Cristian Mungiu a venit însoţit de actorul botoşănean Vlad Ivanov şi actriţa Lia Bugnar.

„Îmi pare bine că faţă de filmul pe care am încercat să îl prezentăm acum patru ani am găsit condiţii mai bune şi un pic mai mult interes. Sperăm să vină cât mai multă lume să îl vadă şi să vorbim cu spectatorii după proiecţie. Vorbim cu m ultă lejeritate de prezenţa la Cannes, pentru că noi am reuşit să obişnuim cumva publicul din ţară că în ultimii 10 ani am fost prezenţi foarte des, dar de fapt prima reclamă a filmului este această prezenţa la cel mai mare festival din lume. Cei de la Cannes văd toate fimele din anul respectiv. În acest an, spre exemplu, au văzut 1800 de filme, din care au ales 20. După, mai există un juriu de 9 persoane care vede şi aceste 20 de filme şi le premiază pe cele mai bune”, a declarat Cristian Mungiu.

like facebookAcesta a spus despre colaborarea cu actorul din Botoşani că l-a preferat în mai multe filme ale sale pentru că i s-a părut cel mai bun actor pentru rolurile respective. Regizorul a spus că nu caută cei mai faimoşi actori ci cei mai potriviţi.

vlad ivanov” Este o bucurie că pot face parte din echipa de lansare. Aşa cum împărtăşim clipele grele sau frumoase din timpul filmărilor este frumos să împărţim şi momentul cel mai important, lansarea filmului pe piaţă. Este important pentru echipă să ştie ce reacţie are publicul, cum percepe mesajul. M-a bucurat să fiu pentru prima oară cu un film românesc acasă şi este multă emoţie în spate”, a spus Vlad Ivanov.

 

 

Filmul Bacalaureat spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *