Anunț! Persoanele fizice și juridice, obligate să depună noi declarații la Direcția de Impozite și Taxe Locale

directia de impozite si taxe locale - BotosaniPrimăria Municipiului Botoşani aduce la cunoștința contribuabililor, persoane fizice și persoane juridice,  următoarele prevederi din Codul fiscal (modificate și completate prin Ordonanța de urgență nr.8/2016), care privesc stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016:

  • persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații fiscale la Direcția Impozite și Taxe Locale până la data de 31 mai 2016 inclusiv. Depun declarații, în cazul clădirilor cu destinație mixtă, persoanele fizice care au înregistrat un sediu social, persoanele fizice care desfășoară activități independente și care au declarat sediul la adresa de domiciliu, inclusiv cele care nu își deduc cheltuielile cu utilitățile înregistrate la desfășurarea activității economice;
  • în cazul în care persoanele fizice care dețin în proprietate clădiri cu destinație nerezidențială sau mixtă nu depun până la data de 31 mai 2016 declarația fiscală, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate de organul fiscal în condițiile clădirilor rezidențiale;
  • persoanele juridice au obligația să depună declarațiile fiscale privind clădirile pe care le dețin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, pentru stabilirea impozitului pe clădiri pe anul 2016, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;
  • persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloace de transport radiate din circulație conform prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice și care nu au fost scăzute din evidențele fiscale au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la Direcția Impozite și Taxe Locale, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.

One thought on “Anunț! Persoanele fizice și juridice, obligate să depună noi declarații la Direcția de Impozite și Taxe Locale

  1. Aneta Gireada este incompatibila ! A detinut simultan functia de primar si contractul individual de munca pentru o remuneratie de 750 lunar .
    Legea 161 art 87 . Este incompatibila si nu mai poate fi primar.
    Prefectul trebuie sa ii inceteze de drept mandatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *