FOTO Liberalii au intrat în campanie electorală. Flutur: Vrem să facem o campanie la lumina zilei

catalin flutur gheorghe sorescu campanie 1Liberalii botoșăneni au intrat oficial în campanie electorală, vineri, la ora 14.00. Co-președintele PNL, Cătălin Flutur, a explicat într-o conferință de presă care a fost motivul pentru care liberalii nu au ieșit să lipească afișe în noaptea de joi spre vineri. El a spus că până acum modelele PNL au fost copiate de ceilalți competitori electorali, drept pentru în această campanie electorală s-a dorit o altfel de abordare.

like facebookDe asemenea, liderul PNL a mai spus că noua lege privind campania electorală este mult mai drastică și o vor respecta ”pentru că sancțiunile actuale sunt colosale, pe care nici un partid foarte puternic nu le poate plăti, dar mai ales un competitor electoral mai mic sau un candidat independent. Vom face o campanie transparentă, directă și la lumina zilei, împreună cu susținătorii noștri, pentru că nu ne este frică de botoșăneni, pentru că știm că suntem iubiși de botoșăneni”, a menționat co-președintele PNL.

După conferinţa de presă, liderii PNL au pornit către parcul Junior unde erau așteptați de zeci de membri ai partidului. Acolo, Cătălin Flutur şi Gheorghe Sorescu au lipit un afiş, după care s-au îndreptat către panourile din Parcul Primăriei. În final s-au oprit la sediul PSD, unde şi-au aplaudat adversarii politici.

 

2 thoughts on “FOTO Liberalii au intrat în campanie electorală. Flutur: Vrem să facem o campanie la lumina zilei

  1. Campanie electorala la lumina zilei? Foarte frumos, toate partidele ar trebui sa ia exemplu! Asta abia inseamna respect pentru cetatean, nu ca sobolanii la o bucata de noapte sa deranjezi locuitorii orasului! Felicitari, pentru acest lucru aveti sustinerea mea!

  2. Era mai bine sa-si fi facut aparitia pe intuneric, fiindca astfel nu vedeam in PNL atatea figuri ex-PDL ( basisti). Ce poti vota in aceasta formatiune politica, cu exceptia lui Sorescu ? Excroci, ” oameni de afaceri” cu institutiile statului si umpluturile figurante din spate.
    S-a dus dracului si cu acest partid !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *