Se schimbă modalitatea de facturare a apei în condominiu. Vezi noutățile!

contor-apaConsilierii județeni vor aproba în ședința ordinară de săptămâna aceasta Metodologia de defalcare și facturare a cantităților de apă în condominii. Potrivit reprezentanților societății Nova Apaserv, facturarea apei în condominii se va face pe apartament și nu pe număr de persoane din apartament, așa cum se procedează în momentul de față.

O altă noutate este aceea că  locatarii care nu declară lunar indexul la apă vor fi taxați cu 7,5 mc pe apartament, pe lună, apă rece și cu 2,5 mc pe lună apă caldă, în cazul utilizatorilor racordați la sistemul centralizat de căldură, respectiv cu 10 mc pe lună, pe apartament, în cazul utilizatorilor debranșați de la sistemul centralizat de încălzire. Acei clienți care nu vor deschide ușa pentru verificarea apometrelor la șase luni de către Nova Apaserv vor fi taxați dublu.

Noutățile sunt date de Legea 224 din 2015. Cristian Romanovschi, director adjunct în cadrul Nova Apaserv, susține că noul regulament va elimina nemulțumirile între locatarii dintr-o scară, care de multe ori își reclamau vecinii că nu-și trec la apă toți membrii familiei.

like facebookPână acum se făcea facturarea în modul următor: contorul general minus suma contoarelor din apartamente și se împărțea la număr de persoane. Acum legea spune că se împarte la unitate imobiliară din condominiu, însemnând toate apartamentele și eventual spații comune, unde poate să intre și un spațiu comercial. Să presupunem că într-un bloc stau 60 persoane, consumul de apă se va împărți la 20 de apartamente”, a menționat directorul adjunct de la Nova Apaserv.

Noul Regulament de facturare a apei în condominiu dezavantajează pe acei botoșăneni plecați la muncă în străinătate, care au apartamentele închise.

Regulamentul este în dezavantajul celor cu fișe închise, pentru că cei cu fișe închise vor trebui să plătească și ei, dacă nu se debranșează. Acum legea nu mai face niciun fel de excepții. Noi am propus un amendament ca să-i scoatem pe cei plecați în străinătate, cu condiția să fie debranșați. Exact pe modelul Modern Calor”, a adăugat Romanovschi.

Vezi aici noutățile aduse de regulament!

 

4 thoughts on “Se schimbă modalitatea de facturare a apei în condominiu. Vezi noutățile!

  1. Toti sunt o apa s-un pamant, de la NovaApa Serv, sunt niste jnapani de prima calitate, declara una si fac alta. Atat stiu sa ameninte abonatii si cu asta basta, iar abonatul daca vrea dreptate din partea lor singura posibilitate este TRIBUNALUL.

  2. Din studiul proiectului de hotarare cu data calendaristica lasata in alb si din postarea de pe site-ul CJ nu rezulta ca s-au respectat Procedurile privind participarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative si la procesul de luare a deciziilor din Legea nr. 52 din 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. Dezbaterea ar trebui amanata pana la intrunirea conditiilor respective. In caz contrar se poate merge in contencios.

  3. ce aberatii pot scoate acesti hoti , chiar nu stiu cum sa mai fure oamenii, ca sa-i faca sa plateasca mai mult, in avans, aiurea, ca sa-si faca ei salarii marite si premii, functii bine platite. Cum adica, plata pe apartament ? daca intr-un apartament stau 10 personae care consuma toti apa, iar intr-un altul stau 2 personae, aceste doua aparatamente sa plateasca la fel ? vi se pare logic?

  4. Domnule Presedinte Sorescu,
    Sunt de acord cu observatiile facute de cei care si-au exprimat opiniile, insa mai exista inca citeva aspecte care va obliga sa aminati dezbaterea acestui proiect de hotarire si anume: a) toate sistemele de calitate n-au nici o legatura cu noul mod de facturare a apei (ISO……., bla, bla, bla); b) exista un act normativ trecut in Metodologie care in prezent este abrogat. Sa nu stie directorul Directiei juridice acest lucru? Este vorba despre OMFP nr.946/2005 , abrogat prin Ordinul nr.400/2015 al secretarului general al Guvernului Romaniei; c) intr-adevar, aceasta hotarire priveste in mod direct pe cetatenii judetului Botosani si trebuie sa respectati prevederile legale privind consultarea publica. Nu avem nevoie de o asemenea administratie judeteana!
    Cel fel de functionari publici are Consiliul Judetean Botosani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *