Romii, nemulțumiți că Inspectoratul Școlar vrea să închidă Școala 3 din Botoșani: Nu vrem să mai dăm copiii la școală

Scoala 3 BotosaniMai mulți romi care locuiesc în Centrul Vechi și-au exprimat nemulțumirea față de intenția Inspectoratului Școlar Județean de a închide Școala 3 din Botoșani, începând cu anul școlar în curs. Ei au amenințat că nu-și vor mai duce copii la școală, în cadrul unei întâlniri la care a pa

Sunt părinți care nu mai doresc să-și dea copiii la Școala 2. Copiii acolo s-au simțit bine cu profesorii pe care i-au avut, locația este în spatele Centrului vechi”, a spus un reprezentant al etniei rome, care a motivat că Școala 2, unitate unde se dorește mutarea copiilor, este prea departe de domiciliul acestora.

like facebookUn al etnic rom crede că, copiii romi nu ar fi la fel de bine primiți în colectivele de elevi de la Școala 2.

Decât să ia bătaie, mai bine îi ținem acasă și îi învățăm noi cum putem. Sunt copii cum sunt acolo și ai noștri cum sunt”, a adăugat un alt părinte.

Reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean, inspectorul Petronia Scripcariu, a afirmat că nu există nicio decizie oficială cu privire la închiderea Școlii 3, dar că unitatea nu mai poate funcționa în asemenea condiții, întrucât nu se acoperă cheltuielile de întreținere a școlii, dat fiind faptul că școala mai are doar 95 de elevi iar finanțare este făcută pe elev.

Reprezentanții Prefecturii și ai Primăriei Botoșani au fost informați că la Școala 3 mai funcționează doar jumătate din clase, și acelea cu până la 17-18 elevi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *