Cosmin Andrei: Unii vin în Consiliul Local să se dea foarte interesanți și să-și facă imagine politică

cosmin andrei consiliul local botosaniViceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, susține că unii dintre consilierii locali vin în Consiliu Local să se dea interesanți și să-și facă imagine publică. Declarația a fost făcută pe fondul celor întâmplate în ultima ședință de Consiliu Local, când au fost făcute o serie de interpelări privind siguranța rutieră, dar și comentarii intense pe organizarea Festivalului Summer Fest.

O interpelare privind montarea unor semafoare rutiere care să fie acționate de pietoni a  venit din partea unui consilier PNL, însă viceprimarul consideră că nu se impun astfel de semafoare în municipiu.

like facebook”Acolo unde sunt foarte mulți pietoni nu este nevoie de semafor acționat, pentru că există în Codul rutier specificat foarte clar că pietonii au prioritate înaintea mașinilor. A fost în trecut o intersecție la gară, în dreptul benzinăriei, unde fiind un trafic mai puțin intens se impunea montarea acestui semafor acționat la buton, dar vin unii în Consiliul local ca să se dea foarte interesanți și să-și facă imagine politică, poate mai spun câte o prostie”, a spus Cosmin Andrei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *