Fetiţă de doi ani, dispărută de acasă

copil speriat

O fetiţă, de doi ani, a reuşit să fugă de acasă profitând de neatenţia părinţilor. Copila a fost văzută, luni, de jandarmi în oraşul Darabani mergând singură pe stradă în zona Liceului Dimitrie Cantemir.

like facebookDupă ce au încercat să afle unde stă şi nu au reuşit, jandarmii au întrebat oamenii din zonă şi au aflat unde locuieşte familia de care aparţine fetiţa. După ce au dus-o acasă au aflat că micuţa a reuşit să meargă singură 1,5 km, iar părinţii săi deja o cautau prin vecini. Mama a fost sancţionată cu avertisment pentru nesupravegherea copilei.

„Recomandăm familiilor care au copii mici și locuiesc la curte să îi supravegheze atent și să asigure în mod corespunzător porțile de acces, având în vedere pericolul la care pot fi expuși în cazul în care aceștia părăsesc domiciliul.În astfel de cazuri, foarte important este apelarea numărului unic de urgență 112, pentru a fi luate în cel mai scurt timp măsurile necesare în vederea găsirii persoanei dispărute”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *