EXCLUSIV Poliţişti declaraţi inapţi la testarea psihologică. Vezi ce au păţit!

politistiTrei poliţişti au picat testul psihologic anual şi nu mai au voie să conducă autospecialele din dotarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Culmea, cei trei, dintre care unul mutat de curând la Serviciul Poliţiei Rutiere, au contestat în instanţă testarea, dar şi pe psihologul instituţiei. Poliţiştii au primit calificativul inapt la testare şi li s-a ridicat dreptul de a conduce maşinile de poliţie, însă au în continuare carnet şi îl pot folosi pentru maşinile personale.

Testarea psihologică este efectuată de instituţie anual alături de cea de legislaţie pentru toţi poliţiştii care se deplasează în misiuni cu autospeciale. Ca examen, este similar cu cel pe care toţi aspiranţii la carnetul de conducere trebuie să îl susţină.

like facebookReprezentanţii IPJ spun că pe lângă ridicarea dreptului de a mai conduce o autospecială, până la următoarea testare de acest gen, celor trei nu li s-a mai interzis nimic altceva pe linie administrativă. Cât priveşte procesele intentate de cei trei, reprezentanţii IPJ susţin că este un drept pe care şi-l pot exercita.

„Procedural, în fiecare an, poliţiştii suţin testarea psihologică şi una de legislaţie pentru a putea conduce autospecialele din dotarea IPJ”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *