Bătaie cu bâte într-un club din Botoșani terminată rău pentru protagoniști

Scandalagii de la Fun City
Scandalagii de la Fun City au fost reţinuţi imediat după eveniment

Cinci tineri din Botoșani, care sunt autorii unuia dintre cele mai mari scandaluri provocat într-un club din Botoşani, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Judecătorii Curţii de Apel Suceava i-au condamnat, definivit, pe Ionuţ Budeanu, Marius Herţiug şi Sorin Talpiz, la câte trei luni de închisoare cu suspendare. Alţi doi, George Lercă şi Alexandru Borhan au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare fiecare.

like facebookFapta pentru care au fost condamnaţi s-a întâmplat în august 2010 când cei cinci alături de alţi tineri din cartierul Spicul au făcut scandal în fostul club City Central Club. Au batut un client al clubului şi după ce au fost scoşi afară de bodyguarzi s-au înarmat cu bâte şi au luat cu asalt localul. Oamenii de ordine s-au baricadat înăuntru alături de ceilalţi clienţi, însă agresorii au început să lovească uşile, iar unul dintre bodyguarzi a fost rănit, după ce a primit o sticlă de votcă în cap.

S-a solicitat intervenţia Poliţiei, însă agresorii au fugit fiind identificaţi ulterior şi reţinuţi. Pagubele produse s-au ridicat la peste 10.000 de lei, doi dintre ei achitând partea lor în timpul procesului, iar Talpiz a fost obligat la plata a 2080 de lei către societatea ce administra clubul.

2 thoughts on “Bătaie cu bâte într-un club din Botoșani terminată rău pentru protagoniști

  1. Cu suspendare?Astfel de infractiuni trebuie pedepsite cu executare.Oameni buni,sa ne trezim.Lucrurile se inrautatesc de la o zi la alta doar din cauza ca astfel de fapte sunt nepedepsite.Si cum sa dureze 4 ani un astfel de dosar cand totul era clar?Doamne fereste-ne!!!Da-i 6 luni de inchisoare dar da-i cu executare!Mai bine da-i cu suspendare celui care face afaceri ilegale caci ala nu e un pericol public!Si confisaca-i si ceea ce nu poate dovedi ca a castigat legal!

  2. Nu vreau sa fiu rau, dar imi aduc aminte de acel scandal…si sincer baietii nu au nici o vina, daca bodyguarzii se cred ‘bodyguarzi’ fara 1 ecuson sau un semn pe ei…inseamna ca au voie sa loveasca si sa inceapa un scandal care stiu sa il termine doar ascundandu-se in spatele imaginei de ‘bodyguard’ si spunanad ca scandalul a inceput din alta parte? acea persoana care care a fost ‘batuta’ nu exista…si acele ‘bate’ si ce mai zic ei nici nu au existat..doar niste pietre aruncate spre bodyguarzi de catre lumea care a iesit afara din club! Deci personalul de la securitate este recunoscut de catre populatie a fi niste ‘prosti’ ! Imi pare rau de baieti, chiar nu meritau pedeapsa, ‘bodyguarzii’ nu au primit nimic? halal decizie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *