Municipalitatea eşalonează la plată obligaţiile fiscale datorate de Uvertura Mall

uvertura mall botosaniReprezentanții Primăriei Botoșani vin în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare cu un proiect de hotărâre privind eșalonarea la plată a impozitelor, taxelor și altor obligații datorate bugetului local de către societatea Uvertura City Mall SRL și eșalonării la plată a majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepția majorărilor de întârziere calculate pe perioada de eșalonare.

Consilierii locali vor trebui să aprobe eșalonarea la plată a sumei de 1.522.436, datorate bugetului local de Uvertura Mall, din care: 628.498-impozit pe clădiri, 179.134-majorări de întârziere impozit pe clădiri, 589.019-redevență concesiune teren, 125.783-majorări redevență.

like facebookPotrivit proiectului de hotărâre, pentru perioada de eșalonare la plată s-au calculat majorări de întârziere, în sumă de 767.036 lei. Suma totală de 2.289.472 lei va fi achitată în 60 de luni, conform unui grafic de eșalonare. În referatul de analiză se precizează că Uvertura Mall se află în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și că, datorită crizei economice, agenții economici au devenit mai reticenți în deschiderea de noi magazine, ceea ce a făcut ca veniturile prognozate să nu fie realizate.

One thought on “Municipalitatea eşalonează la plată obligaţiile fiscale datorate de Uvertura Mall

  1. Eu daca am de plata 2000 de lei automat imi blocheaza conturile la toate bancile….chiar si pentru o amenda de circulatie….sa plateasca frate ca orice botosanean…a venit din Iasi, si-a ridicat mall, incaseaza chirii…nu mai poate de bine…chiar ne crede fraieri…sa puna sechestru pe el si sa devina primaria actionar in cadrul societatii…face ca in Iasi unde si-a bagat in insolventa celelalte firme…Datoriile mele pot fi bagate pe ordinea de zi a consiliului local Botosani ???!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *