Colegiul Medicilor Botoşani despre cazul bebeluşilor cu probleme de vedere: Nu este culpă medicală

Doru Culiceanu, presedinte Colegiul Medicilor Botosani
Doru Culiceanu, presedinte Colegiul Medicilor Botosani

Colegiul Medicilor din Botoșani a stabilit că nu este vorba de culpă medicală în cazul celor doi bebeluși cu probleme de vedere. Medicul Doru Culiceanu, președintele Colegiului Medicilor Botoșani, a declarat că Comisia de Disciplină nu a identificat nicio neregulă în acest caz, iar medicul incriminat de la Maternitatea Botoșani nu se face vinovat de situație.

Reprezentanții Colegiului Medicilor spun că familiei i-a fost transmisă decizia privind ancheta desfășurată la Botoșani, iar aceasta putea să o conteste în cazul în care existau nemulțumiri la forul superior, respectiv Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor.

Familia a sesizat Colegiul Medicilor Botoșani, de aici Comisia de deontologie a administrat dosarul, după care l-a înaintat Comisiei de Disciplină. Comisia de disciplină care funcționează în Botoșani este independentă. Aceasta a dat verdictul și s-a înmânat o decizie atât câtre mămica copiilor, cât și către medicul reclamat. Mămica, dacă erae nemulțumită, putea să conteste decizia la Comisia Superioară de Disciplină la București, ori la noi nu a mai venit, pentru că acea contestație se depune tot la noi„, a spus Doru Culiceanu.

like facebookTânăra mămică din Botoşani a acuzat faptul că gemenii săi, născuți pe 2 iunie,  au orbit din cauza neglijenţei cadrelor medicale. Mai exact, bebelușii au fost ţinuţi la incubator două luni, timp în care ochii lor nu au fost protejaţi, iar căldura le-a ars retina.

La externare, mamei i s-a spus că cei doi copii sunt perfect sănătoşi, însă după ce a fost la clinici din București și Cluj s-a stabilit că micuții au nevoie de operație în Statele Unite ale Americii.

 

One thought on “Colegiul Medicilor Botoşani despre cazul bebeluşilor cu probleme de vedere: Nu este culpă medicală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *