Vezi cât a durat cea mai scurtă căsnicie oficiată în acest an!

Două cupluri de tineri au spus “DA” în faţa ofiţerului stării civile, iar la scurt timp au considerat că nu sunt făcuţi unul pentru celălalt, aşa că au divortat.

like facebookCele doua cupluri au ales calea divorţului administrativ şi au depus actele la Serviciul de Stare Civilă la doar două luni după căsătorie. Un cuplu s-a căsătorit în luna iunie, iar celălalt în augut, tinerii însurăţei având vârste între 25 şi 35 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Servciului de Stare Civilă, anul acesta sunt 31 de dosare depuse pentru desfacerea casatoriei, iar la 23 s-au pronuntat divorţul. Ei platesc 500 de lei pentru întocmirea actelor de divorţ.

„ La divorţul de comun acord nu se comentează şi nu intru nici eu în amănunte din două motive: este problema omului, iar în al doilea rând nu am unde consemna aşa ceva. Fie s-au cunoscut prea putin sau sunt cazuri în care stai 5-6 ani impreună cu cineva, iar dupa aceea o hartie ţi se pare că iti schimba viata şi întorci foaia pentru o prostie”, a declarat Constantin Gabur, şeful Serviciului Stării Civile din cadrul Primăriei Botoşani.

One thought on “Vezi cât a durat cea mai scurtă căsnicie oficiată în acest an!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *