Agențiile de turism, blocate de neseriozitatea administratorilor de pensiuni

plajaAgențiile de turism se confruntă cu o problemă mai puțin întâlnită în ultimii ani. Acestea preferă să încheie contracte cu turiștii pentru destinații din afara țării decât stațiunile de vacanță din țară din cauza neseriozității administratorilor de pensiuni și hoteluri din țară.

Valentin Catargiu, șeful Agenției Activ Travel, a declarat că există o reticență a administratorilor de pensiuni din țară de a lucra cu agențiile, lucru pus de șefii agențiilor pe seama faptului că aceștia preferă să lucreze pe cont propriu încurajând astfel munca la negru.

„Solicitări în țară avem, dar mă lupt cu lipsa unei educații a proprietarilor de pensiuni care nu sunt altcineva decât foști politicieni, oameni care au lucrat în străinătate, și -au strîns un ban și și-au deschis o pensiune. În Bușteni, de exemplu, nicio pensiune nu vrea să lucreze cu noi pentru că lucrează la negru, banii, nu știu, sunt bagați în buzunarele lor, și atunci îmi vine mai ușor să vând pachete în Bulgaria sau Grecia decât în România”, a spus Valentin Catargiu, șeful Agenției Activ Travel.

De altfel, pentru vara aceasta, agenția a înregistrat creșteri la vânzarea pachetelor turistice pentru Bulgaria și Grecia, în timp ce pentru România cifra vânzărilor este una stagnantă. Pentru litoralul bulgăresc au fost vândute 12 pachete, vara aceasta, până acum, în timp ce pentru litoralul românesc prin agenția condusă de Valentin Catargiu doar 3 pachete.

„Sunt situații neplăcute care se întâmplă. Oamenii cumpără pachete de la noi și ajung la pensiuni  și li se spune că era mai ieftin dacă îi contactau direct, și nu prin agenție”, mai spus Catargiu.

One thought on “Agențiile de turism, blocate de neseriozitatea administratorilor de pensiuni

  1. acum nici voi agentiile nu sunteti serioase…prefer sa-mi caut singur cazarea pe internet sau prin booking..pana acum nu am avut surprize neplacute si intr-adevar sunt mai ieftine direct la proprietar…ca sa nu vb de cazuri in care agentiile negociaza cazare pentru romani camere mai proaste iar tour-operatorii din strainatate iau ceva mai bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *