Ţurcanu contestă autenticitatea filmului prezentat de Antena 3: Este o facătură a PSD-iștilor!

Florin TurcanuPreşedintele Consiliului Judeţean,Florin Ţurcanu, acuză că filmul, difuzat de Antena 3 în care el loveşte un bărbat, este trucat. Liberalul a menţionat că nici nu se pune problema ca el să fi lovit vreodată pe cineva, însă ştia de câteva zile că PSD îi pregăteşte un asemenea filmuleţ.

like facebook” Imaginile nu sunt reale. Eu ştiam de existenţa acestui film şi mă mir până unde se poate merge. Stiam ca vor lucra foarte murdar. Ma asteptam. S-au facut presiuni mari sa intru in direct, pentru ca au vrut sa ma tavaleasca. Daca am lovit pe cineva in viata mea, poate cand am fost tanar, poate ne-am mai lovit intre baieti. Este o prelungire a filmului, unde poate oricand, oricine, sa ridice palma. Daca ii dadeam, ii dadeam. Era la biroul de la ferma zootehnica. Din ce am vazut in filmulet, nu putem discuta de lovire. Este o factura a PSD-ului pentru a mai castiga niste voturi in campania electorala „, a declarat Florin Ţurcanu.

Acesta a mai adăugat că în noaptea de joi spre vineri, în comuna natală, în jurul orei 1.00, social democraţii au împărţit pliante ca sa îl denigreze.

Incredibil! Florin Ţurcanu acuzat că a lovit un bărbat. FOTO & VIDEO

6 thoughts on “Ţurcanu contestă autenticitatea filmului prezentat de Antena 3: Este o facătură a PSD-iștilor!

  1. Normal PSD este de vina, nu mai tu nu esti de vina.
    Doare adevarul, se vede clar ca nu este trucata.
    Dar tu ca faci campanie pe banii CJ trimitand plicuri la oameni cu tenta clara de campanie e frumos ?
    „Imparate” dute la oile tale si la berbcul de taicatu si lasa oamenii acestui oras sa traisca linistiti.

  2. EL si cu BASE se pot uni intr-o alianta a RAULUI!
    Au aceleasi apucaturi, sa bata, sa minta, ja jacmaneasca banul public, sa angajeze toate rudele in partidele lor, adica PDL=PNL=PMP=alianta contra ROMANILOR!!
    JOS CU ASEMENEA CREATURI!!
    JOS CU PARTIDELE LOR DE MAFIOTI!!

  3. JOS!!cu oierul de TURCANU,cum e posibil sa tragi asa intr un om ?cine se crede acest oier?jos cu el!!HUUUUUU!!!

  4. Nu v.ati plictisit sa judecati oamenii? Sunteti jalnici,sincer! Cand un om se ridica si isi depaseste nivelul imediat se arunca in el. De ce acest video,daca este real,nu a aparut anul trecut si apare acum inainte de alegeri? Ar trebui sa va cumparati o viata si sa nu o mai analizati pe a domnului Turcanu. Domnule Turcanu,cei care va cunosc stiu ce fel de om sunteti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *