Cultura care a rezistat la secetă

culturi de salcie energetica Seceta puternică din vara acestui an a afectat aproape toate culturile agricole din judeţ. Grâul, porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr, fasolea sau legumele au suferit serios din cauza lipsei apei, însă una dintre culturile care pare să nu fi fost atinsă de secetă este cea de salcie energetică.

Planta, cultivată în acest an pentru prima dată la Botoşani (pe teritoriul comunei Curteşti), s-a dezvoltat consistent, arătând că nu este pretenţioasă la sol.

Vă reamintim că firma Aquaterm Green Energy din Botoşani a demarat o afacere unică până acum la nivelul judeţului Botoşani. Ea a început plantarea până la 100 de hectare de salcie energetică în baza unui proiect de dezvoltare a producţiei în sectorul energiei regenerabile. La recoltare, salcia va fi utilizată pentru producţia de peleţi şi brichete.

Noua cultură este una dintre cele mai rentabile din punct de vedere economic, însă este atractivă şi prin nivelul redus al muncii. O dată cultivată, salcia energetică are nevoie să fie prăşită doar în primul şi în al doilea an, iar apoi ea va fi exploatată 25 de ani fără niciun efort.

Cristian Alexuc, director Aquaterm Green Energy
Cristian Alexuc, director Aquaterm Green Energy

Investiţia totală derulată în domeniul energiei regenerabile se ridică la circa un milion de euro. În plus, societatea va crea până la 100 de locuri de muncă.

Materia primă utilizată este atât salcia energetică, cât şi deşeurile rezultate din toaletarea copacilor sau spaţiilor verzi, dar şi rumeguşul rezultat din procesul de prelucrare a lemnului.

Aquaterm Green Energy vrea să pătrundă pe piaţa energiei regenerabile, în condiţiile în care zona Moldovei este deficitară la acest capitol.

Societatea îşi propune valorificarea producţiei la export, însă speră ca piaţa din România să fie, în egală măsură, interesată de produsele realizate la Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *