Şocant! Trei tineri au fost înjunghiaţi într-un club din Botoşani

O distracţie în clubul Fun City din municipiul Botoşani s-a încheiat pe patul de spital pentru trei tineri. Aceştia au fost înjunghiaţi, in noaptea de sambata spre duminica, cu un cuţit, în urma unui conflict spontan cu alt grup de tineri.
Unul dintre ei, Ionut Niculescu, în vârstă de 21 de ani, se zbate între viaţă şi moarte după ce agresorul l-a tăiat la gât.

Ceilalţi doi tineri se află şi ei sub supraveghere medicală după ce au fost înjunghiaţi în spate şi în abdomen.

“Din ceea ce am înteles până acum, conflictul a avut loc chiar la intrarea clubului. El a fost prins în mijlocul evenimentelor fără să aibă o participare directă. Erau chiar la intrarea clubului, nu erau în raza de acţiune a bodyguarzilor”, a declarat patronul clubului, Razvan Baltă, care sustine ca inregistrarile video ale clubului au fost puse la dispozitia Politiei.

Până în prezent nu am stabilit exact dacă a fost vorba de unul sau mai mulţi agresori. Au fost audiate peste 15 persoane  şi strângem probe pentru a stabili exact vinovatul sau vinovaţii. Precizez că doi dintre tinerii agresaţi sunt minori”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Daniela Gheorghiescu.

Primele cercetări efectuate de poliţişti au stabilit că sambata seara, în jurul orei 23.00, Claudiu P. de 17 ani, însoţit de Catalin Alexandru S., Olimpus T. , Adrian S. ,Alexandru  M., Alin P., Emil Ionut C., Radu M. şi Ilie C.  (toţi din municipiul Botoşani), s-a deplasat în clubul respectiv pentru a-şi sărbători ziua de naştere.

În jurul orei 02.00, între Claudiu P.  şi Andrei Florin H.  de 17 ani, care se afla de asemenea în club, fiind însoţit de Andreea Daniela H. , Ioana Catalina H. , Marius M., Catalin C.  şi Astor Jan L. (toţi din municipiul Botoşani), s-a produs un conflict spontan, împrejurare în care tinerii din ambele grupuri au intervenit, agresându-se reciproc.

În urma evenimentului, Ionut N. de 21 ani (angajat al clubului, care a intervenit pentru aplanarea conflictului), Alexandru M. de 17 ani şi Claudiu P. de 17 ani, toţi din municipiul Botoşani au suferit leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Botoşani.

S-a stabilit de asemenea că Ionut N. şi Alexandru M. au suferit plăgi înjunghiate.

În cauză au fost audiate până în prezent 17 persoane, urmând ca, în urma exploatării coroborate a probelor existente, să fie stabilită participaţia fiecărei persoane la săvârşirea agresiunilor.

Totodată, în funcţie de poziţia procesuală a victimelor şi de numărul de zile de îngrijiri medicale ce vor fi necesare acestora pentru vindecarea leziunilor suferite, se va proceda şi la încadrarea juridică a faptelor privind agresiunile comise.

De asemenea, faţă de Andrei Florin H.  de 17 ani, Marius M. de 24 ani, Claudiu P.  de 17 ani, Alin P.  de 19 ani, Andrei S.  de 18 ani şi Alexandru M. de 17 ani, toţi din Botoşani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

One thought on “Şocant! Trei tineri au fost înjunghiaţi într-un club din Botoşani

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    inregistrarile sint puse la dispozitia politiei.rusine.cind alexoaie si harbuzaru plus restul gastii isi bateau joc de oameni nevinovati care au crezut ca pot sa bea o bere acolo fara sa ia bataie,in acele vremuri camerele de supraveghere nu functionau.ar trebui inchise aceste bombe in care isi fac veacul traficantii de droguri si proxenetii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *