Mazăre: Am rămas trăsnit ce am văzut aici. Eu nu am trotuare cu granit în Constanţa

mazare in conferinta de presaPrimarul Constanţei, Radu Mazăre, a ţinut să critice din nou, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, investiţiile derulate în municipiul Botoşani. Mazăre a spus că în Constanţa nu există alei pavate cu granit, aşa cum sunt în Botoşani, iar parcul acvatic din Constanţa a costat doar 5 milioane euro şi este investiţie privată, pe când cel din Botoşani costă 20 milioane euro, din care jumătate din contribuţie reprezintă bani din bugetul local. Mazăre a catalogat această din urmă investiţie drept una inutilă şi spune că niciodată investiţia respectivă nu va fi amortizată.

Am rămas trăsnit ce am văzut pe aici. Nu vă supăraţi că vă spun. Eu nu am trotuare făcute cu granit în Constanţa. I-am spus şi lui Ovidiu: dacă aş fi candidat, trebuie să se mai gândească, dar eu aş spune că opresc construirea parcului acvatic, iar din banii respectivi fac un cartier de locuinţe sociale şi de restul dau de mâncare oamenilor amărâţi. Sunt bani aruncaţi pur şi simplu„, a precizat Mazăre.

El a ţinut să reamintească că la Constanţa, ca şi primar pune accent mai mult pe latura socială, pe ajutorarea familiilor fără venituri.

La rândul său, Ovidiu Portariuc, candidatul USL la Primăria Botoşani, a vorbit de proiectul privind realizarea de locuinţe pentru tineri. Astfel, preţul garsoniere de 20 mp va fi la Botoşani de maxim 8000 euro, iar a unui apartament cu două camere de 30 mp 16.000 euro. Preţurile sunt cu mult mai mici decât locuinţele realizate de Mazăre la Constanţa.

După cum ştiţi, preţul actual pe o garsonieră este undeva la 20-22 mii euro, deci noi ne-am propus să scoatem un preţ la mai puţin de jumătate„,  a precizat Portariuc.

2 thoughts on “Mazăre: Am rămas trăsnit ce am văzut aici. Eu nu am trotuare cu granit în Constanţa

  1. Băi mazare(cu m mic) esti in eroare totala.Comportamentul tau schizoid spune totul… ,,cine se aseamănă se adună”mai spune o vorbă neaoşă românescă…Investiţie în fabrici băi,pe care mentorul tău Iliescu le-a devalizat în dorinţa grotească de a se menţine la putere!singurele mijloace fixe generatoare de locuri de muncă, nu investiţie în locuinţe generatoare de profituri grase pentru cei ce le construiesc,asta trebuieşte în Bt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *