Mai mulţi tineri din Botoşani, care au murit fie în urma unor accidente, fie ca urmare a unor gesturi de sinucidere, continuă să fie „prezenţi” printre prieteni. Aceştia există în mediul virtual, iar cei care au ţinut la ei şi-au făcut o obişnuinţă de a comunica periodic şi de a le transmite mesaje. În numele […]
Etichetă: valentin mistreanu
Mesaje sfâşietoare ale prietenilor după primul început de an şcolar fără Valentin Mistreanu, tânărul înecat în piscină
Colegii adolescentului mort înecat în piscina hotelului Maria l-au pomenit în prima zi de şcoală. O parte dintre prietenii lui Valentin Mistreanu şi-au exprimat regretele pe pagina sa de socializare, încă activă. „Valentin,a inceput noul an scolar, trebuia sa fii langa colegii tai….la scoala,dar……Dumnezeu sa te odihneasca!”, a fost un mesaj postat după începerea anului […]
Protecţia Copilului a început ancheta în cazul tânărului mort la piscină. Vizat: asistentul maternal
Comisia de anchetă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va stabili până pe 29 august, dacă asistentul maternal se face vinovat în vreun fel de moartea tânărului de 17 ani, mort săptămâna trecută în urma unui accident la piscină. Potrivit directorului DGASPC, Dan Şlincu, comisia respectivă va verifica aspectele care au […]
Foto şi video! Lacrimi de durere: Elevul de la Colegiul Laurian, înecat la piscină, condus pe ultimul drum
Sute de elevi, prieteni si cunoscuti l-au condus, joi, pe ultimul drum pe Valentin Mistreanu, tanarul de 17 ani, mort in urma unui accident la piscina. Trupul neinsufletit a fost depus la Biserica “Cuvioasa Parascheva”, de pe Pietonalul Unirii, dupa care cortegiul funerar a pornit către cimitirul Pacea, unde băiatul îşi va dormi somnul de […]
Vezi concluziile provizorii după efectuarea necropsiei, în cazul elevului mort la piscină!
Concluziile provizorii ale necropsiei medico-legale efectuate în cazul decesului adolescentului de 17 ani au relevat că moartea s-a datorat unei insuficienţe cardio-respiratorii consecutive unei asfixii mecanice prin înec. De asemenea, lovitura l-a cap s-a produs în momentul în care băiatul a fost scos din piscină. Băiatul nu ştia să înoate, însă, în ciuda acestui fapt nu […]
Poliţia a declanşat o anchetă în cazul morţii lui Valentin Mistreanu
Poliţiştii au declanşat o anchetă, după ce elevul de la Laurian, s-a accidentat la piscină şi a murit. Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au deschis un dosar penal, însă aşteaptă rezultatele necropsiei ce este efectuată, marţi, pentru a se stabili cauza exactă a morţii. În urma concluziilor medicale se va stabili şi încadrarea juridică. Valentin […]