Peste 8.000 de botoşăneni vor fi verificaţi de poliţiştii din judeţ, în cadrul unei uriaşe anchete privind posibile fraude la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din vara acestui an. Ancheta a început la sesizarea din oficiu a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar de […]
Etichetă: USL
Gabriel Alecsandru: Tinerii nu sunt reprezentaţi deloc de guvernarea USL
Victor Ponta, zis şi “copiuţă”, este unul dintre cei mai tineri premieri pe care România i-a avut vreodată, însă programul său politic, nu se adresează deloc tinerilor.Tinerii îşi doresc locuri de muncă, locuinţe, dezvoltarea mediului de afaceri prin crearea de facilităţi fiscale, sprijinirea proiectelor iniţiate de organizaţiile de tineret, dar şi posibilităţi reale de accesare […]
Soluțiile USL pentru relansarea economică: scutirea de impozitare a dividendelor reinvestite și reducerea CAS-ului datorat de angajator
USL propune un model de dezvoltare funcţional, ancorat în instituţiile economiei de piaţă şi bazat pe surse sustenabile de creştere: reducerea treptată în următorii 4 ani, a CAS-ului datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON. În cursul zilei […]
Campania curată promisă de USL se lasă cu capuri sparte
Campanie curată cu bătaie! Asta promit USL-iștii la alegerile parlamentare. Joi, la Stăuceni, tinerii care fac campanie pentru tânărul candidat la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel Alecsandru au fost agresați, loviți cu bâta, îmbrânciți în șanț și amenințați cu toporul de susținătorii candidaților USL. Tinerii din echipa candidatului ARD în Colegiul […]
Gabriel Alecsandru: USL minte în fiecare zi oamenii cu întregirile salariale ale Guvernului Ponta
Candidații botoșăneni ai USL la alegerile parlamentare promit botoșănenilor marea cu sarea în ciuda faptului că, în șase luni de când guvernează, Ponta nu a reușit nici măcar să-și mențină promisiunea privind întregirea salarială pentru bugetari. Întregirea parțială cu 8% a salariilor către bugetari a fost înghițită de creșterea cursului leu/euro, guvernul dovedind astfel o […]
Mars al tinerilor din USL, de Ziua internationala a tinerilor
Zeci de tineri social-democrati si liberali au participat, sambata, la un mars pe strazile municipiului Botosani, cu prilejul Zilei internationale a tinerilor. Actiunea a fost organizata de reprezentantii structurilor de tineret din PSD si PNL, la ea participand si candidatii USL la functiile de deputat- Tamara Ciofu si Mihai Balta- si de senator in Colegiul Botosani, […]
Liderul PDL despre USL: Daca au vazut o persoana discutand cu mine au spus: Esti de-al lui Flutur, trebuie sa fii gatuit!
Liderul PDL Botosani, Catalin Flutur, acuza USL-istii ca au inceput campania electorala mult mai devreme si ca aceasta este una agresiva. Flutur spune ca in perioada de dinaintea campaniei electorale, primari, agentii economici din PDL au fost asaltati de controale. „Atatea amenintari, controale, directe si indirecte, promisiuni desarte…Lumea este absolut bulversata, plecand de la primarii nostri si terminand […]
Florin Turcanu: USL are toate sansele sa castige cele noua colegii din judet cu 50% plus 1 din voturi
Presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, sustine ca USL are toate sansele sa castige cele noua colegii din judet cu 50% plus 1 din voturi. Turcanu spune ca in judet USL va castiga, insa va trebui ca si presedinele organizatiei municipale a PSD Botosani, Ovidiu Portariuc, sa faca eforturi la nivelul municipiului, astfel sa fie castigate si colegiile […]
Comunicat OT PDL: În cele şase luni de când USL a ajuns la putere, oamenii au avut parte de o adevărată explozie a preţurilor
PSD uită că se află de mai bine de șase luni la guvernare și vine cu declarații populiste prin care încearcă să păcălească oamenii, se precitează într-un comunicat al organizaţiei judeţene de tineret a PDL. Una dintre ideile lansate de candidații USL la alegerile parlamentare o reprezintă combaterea creșterii prețurilor. Asta în condițiile în care, […]
Tribunalul decide: Conţac va candida
Decizie normală, emisă, vineri, de Tribunalul Botoşani. Magistraţii au respins cererea Uniunii Social Liberale de invalidare a candidaturii lui Constantin Conţac la funcţia de senator în Colegiul 3 Botoşani. În ciuda condamnării definivite, Conţac va apărea pe buletinele de vot şi va putea fi votat de electorat, pe motiv că Legea electorală nu prevede situaţia eliminării […]
USL contestă în instanţă candidatura lui Constantin Conţac
Uniunea Social Liberală (USL) nu vrea ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, care a ajuns miercuri seară în închisoare, să se regăsească pe lista candidaţilor la Parlamentare. Pentru a-l scoate din cursa electorală, social-liberalii au făcut o acţiune la Tribunalul Botoşani prin care cer respingerea dosarului de candidatură, pe motiv că adversarul politic a fost condamnat […]
Flutur despre campania USL: Se bate la pas fiecare comună şi fiecare primar, agent economic sunt efectiv ameninţaţi, speriaţi
Liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur, susţine că USL a început deja o campania electorală agresivă în judeţ. El spune că reprezentanţii USL au început cu ameninţări la adresa mai multor primari şi agenţi economici din PDL. Flutur crede că această campanie electorală va fi mai grea decât cea din vară. „Suntem într-o precampanie, dar după […]
Ţurcanu: Vom câştiga cu peste 60% alegerile în judeţul Botoşani
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, speră ca USL să ia peste 60% din voturile electoratului la parlamentare. El a declarat, sâmbătă, că în judeţ USL va câştiga detaşat alegerile. „Vom câştiga cu peste 60% alegerile în judeţul Botoşani şi vom trimite în Parlament toţi nouă parlamentarii, chiar dacă o să dorm mai puţin noaptea”, susţine […]
Andrei Dolineaschi (PSD): Nu ştiu ce să fac cu condamnaţii
Preşedintele executiv al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineschi, speră ca USL să obţină toate mandatele de parlamentar la alegerile din decembrie. Dolineaschi, care a participat, sâmbătă, la depunerea candidaturilor USL la Biroul Electoral de Circumscripţie, a spus că formaţiunea din care face parte are ţinta de câştigare a tuturor colegiilor. „Sperăm că nu sunt probleme […]
USL şi-a înregistrat candidaturile la parlamentare. Foto
Uniunea Social Liberală a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral de Circumscripţie candidaturile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cele nouă dosare de candidatură au fost depuse la ora 11.00, USL fiind prima formaţiune politică din judeţ care îndeplineşte această procedură. De la depunerea candidaturilor a lipsit preşedintele organizaţiei municipale a PSD, primarul Ovidiu Portariuc, care este plecat […]