Trei botoşăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Potrivit medicului Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD Botoşani, primul caz a ajuns la UPU pe 2 aprilie, iar celelalte două pe 12 aprilie. Cadrele medicale spun că pacienţilor, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, li s-au extras […]
Etichetă: UPU
Unitatea de Primire Urgenţă, transformată în cabinet medical. Vezi detalii!
Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean a fost luată cu asalt, luna aceasta, de botoşăneni. Aceştia continuă să meargă la UPU pentru simple investigaţii medicale, în loc să apeleze la medicul de familie sau centrele de permanenţă. Deşi a fost organizată şi o întâlnire între Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Serviciul Judeţean de […]
Zilnic, cel puţin o persoană muşcată de câini ajunge la UPU
Câinii comunitari atacă din ce în ce mai mulţi botoşăneni. Asta o arată prezentările la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Potrivit cadrelor medicale, în ultima perioadă nu a fost zi să nu ajungă cel puţin o persoană muşcată de câini. Pentru că muşcăturile în unele cazuri au fost puternice, pacienţii au necesitat şi internare. Persoanele […]
Unitatea de Primire Urgenţă, asaltată de „bolnavi închipuiţi”
Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean este din ce în ce mai aglomerată. Tot mai mulţi botoşăneni preferă să meargă la UPU pentru investigaţii medicale, decât la medicul de familie sau centrele de permanenţă. De asemenea, UPU este asaltată de neasiguraţi, care vin în număr tot mai mare neavând posibilitatea să meargă la medicul […]
Au mâncat şi au băut până au ajuns la urgenţe
Sute de botoşăneni au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, în primele trei zile din an, cu diverse afecţiuni. Potrivit şefului UPU-SMURD, Petre Rădăuceanu, mulţi dintre botoşănenii care s-au prezentat la UPU au fost din cei care au mâncat şi băut peste măsură de sărbători. Aceştia nu au ţinut cont de sfaturile medicilor şi au gustat […]
Botoşăneni cu fracturi din cauza poleiului
Secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean s-a aglomerat in ultimele zile de botoşăneni care au suferit diverse fracturi, după ce au căzut pe gheaţă. Aproape 15 persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţă, din cauza poleiului de pe străzi. Din acest motiv, ei vor trebui să stea în ghips de sărbători. Se pare că nu […]
Braţ amputat la o tocătoare de furaje
Un bărbat în vârstă de 53 de ani va rămâne infirm pentru tot restul vieţii, în urma unui accident casnic. Acesta şi-a amputat mâna la o tocătoare de furaje. A ajuns în stare critică la spital şi, în ciuda eforturilor, medicii nu i-au mai putut salva mâna. „Pacientul a suferit o amputaţie de antebraţ după […]
Control la UPU după ce un patron şi-a reclamat angajatul că a primit prea multe certificate medicale
Unitatea de Primire a Urgenţelor a fost verificată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate după ce un agent economic a reclamat că un salariat de-al său a venit cu cinci certificate medicale pentru un concediu de boală. În urma verificărilor, s-a constatat că două dintre certificate erau completate eronat. Medicul prescriptor nu a fost […]
O femeie a murit după ce a căzut dintr-o căruţă
Sârşit tragic pentru o bătrână de 76 de ani. Această a murit, duminică noapte, în urma unui accident de căruţă provocat chiar de soţul acesteia. Cei doi se deplasau cu căruţa pe raza localităţii Văculeşti, iar într-o vale, din cauza vitezei mari, hamul de la cal s-a rupt, iar căruţa s-a răsturnat. Bărbatul a fost […]
Tot mai mulţi botoşăneni ajung la UPU muşcaţi de câini
Maidanezii din Botoşani sunt tot mai agresivi. Asta o dovedeşte numărul tot mai mare de prezentări în Unitatea de Primire Urgenţe a botoşănenilor atacaţi de câini. Pacienţii, de toate vârstele, se prezintă cu plăgi muşcate la mâini sau picioare, unele cazuri necesitând chiar internare. Numai săptămâna aceasta, la UPU s-au prezentat în jur de două-trei cazuri pe […]
Medicii de la UPU dau în judecată conducerea Spitalului Judeţean pentru salarii tăiate
Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe vor da în judecată conducerea Spitalului Judeţean pentru diminuări salariale nejustificate şi nelegale. Gheorghe Apetroaie, medic în cadrul UPU, a declarat că medicilor, asistenţilor şi infirmierilor li s-au redus salariile în ianuarie 2010, iar de atunci nu au mai fost reîntregite, deşi unitatea spitalicească a dispus de fonduri. […]
Medicii de la UPU Botoşani, conectaţi la sistemul de telemedicină
Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţă Botoşani vor stabili de comun acord cu cei de la Iaşi asupra cazurilor grave. Sâmbătă a fost inaugurat la Iaşi Sistemul de Telemedicina din regiunea Moldovei la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfantul Spiridon”. Acest spital va reprezenta dispeceratul pentru telemedicină a spitalelor din judeţele Moldovei, printre care şi a […]
Tineri la UPU după ce au băut la Festivalul Verii
Mai mulţi tineri au ajuns, la sfârşitul săptămânii, la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după ce au consumat cantităţi excesive de alcool la Festivalul Verii. Potrivit cadrelor medicale, o parte dintre botoşăneni au fost trataţi şi urmare a unor traumatisme suferite, din cauza consumului de alcool la festival. „Au venit tineri băuţi şi loviţi în […]
Caz ciudat la UPU: O studentă s-a prezentat cu un parazit intestinal într-un pahar şi a cerut examinarea acestuia
Caz mai puţin obişnuit la Unitatea de Primire Urgenţă Botoşani. O tânără de 21 de ani, studentă la medicină, s-a prezentat la urgenţă cu un parazit intestinal într-un pahar de plastic şi a cerut medicilor examinarea viermelui şi un control de specialitate în cazul ei. Medicii au constatat că tânăra suferă de parazitoză intestinală şi i-au […]
Introducerea coplăţii aglomerează Unitatea de Primire Urgenţă
Zeci de botoşăneni iau zilnic cu asalt Unitatea de Primire Urgenţă, pentru a beneficia măcar de un consult gratuit până la introducerea coplăţii în sistemul de sănătate. Gheorghe Apetroaie, medic Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean, a declarat că, din nefericire, simplul anunţ privind introducerea coplăţii a determinat un val de pacienţi la UPU. […]
Zeci de botoşănence ajung la UPU în urma accidentelor casnice
Numărul botoşănenilor care ajung la Unitatea de Primire Urgenţă în urma accidentelor casnice, tot mai mare. O gospodină şi-a prins mâna la maşina de tocat carne, iar o alta a ajuns la spital în urma unui accident casnic provocat de un mixer. Alte gospodine au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut de la […]
Unitatea de Primire Urgenţe a primit 1,5 milioane lei pentru funcţionarea până la sfârşitul anului
Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean a primit fonduri suplimentare pentru a putea funcţiona în condiţii normale până la sfârşitul anului. Medicul Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD Botoşani, a declarat că suma se ridică că aproape 1,5 milioane lei. Necesarul UPU era de 1,3 milioane. „Ministerul Sănătăţii ne-a realocat o anumită sumă de care […]
Trei tineri au ajuns la UPU drogaţi cu etnobotanice
Trei tineri, dintre care doi băieţi şi o fată, au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţă după ce au consumat etnobotanice. Aceştia au ajuns la spital în stare euforică, prezentând greţuri şi vârsături. După ce au fost stabilizaţi, cei trei au plecat acasă. „După luni de aparentă acalmie, sâmbătă s-au reîntors cazurile de etnobotanice, tineri […]
În stare gravă după ce şi-a retezat obrazul cu flexul
Un bărbat de 49 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce şi-a retezat, din greşeală, obrazul cu flexul. Bărbatul, de loc din Cordun-Flămânzi, efectua lucrări în gospodărie şi, din neatenţie, flexul i-a sărit în faţă. A fost adus de un echipaj de la Ambulanţă la Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean, […]